Antena 3 CNN Actualitate Justiție Laura Codruţa Kovesi a fost numită personalitatea anului de către publicaţia Emerging Europe

Laura Codruţa Kovesi a fost numită personalitatea anului de către publicaţia Emerging Europe

1 minut de citit Publicat la 21:21 30 Apr 2020 Modificat la 21:21 30 Apr 2020

„În primii săi ani în funcţie, a supervizat punerea sub acuzare a mii de politicieni corupţi. Primari, parlamentari şi chiar foşti prim miniştri ai ţării au fost acuzaţi, judecaţi şi găsiţi vinovaţi în mandatul Laurei Codruţa Kovesi”, notează Emerging Europe, care adaugă că roadele activitatii lui Kovesi sunt mult mai complexe.

„Acordăm acest premiu în semn de recunoaştere faţă de munca remarcabilă a Laurei Codruţa Kovesi ca şef al DNA, care a devenit un model pentru alte direcţii anti-corupţie din zona Europei emergente şi un simbol al luptei împotriva corupţiei şi a impunerii domniei legii. Iar faptul că anul trecut a devenit primul procuror şef european nu face decât să confirme importanţa rolului pe care l-a jucat şi pe care va contiua să îl joace, în lupta împotriva corupţiei”, a semnat Andrew Wrobel, unul dintre fondatorii publicaţiei.

Emerging Europe menționează că urmărește de mai multă vreme parcursul profesional al Laurei Codruţa Kovesi, chiar dinainte ca aceasta să ajungă şefa DNA.

„Noi am scris la scurt timp după ce a fost selectată ca procuror şef european că doamna Kovesi - care inainte să ajungă la şefia DNA fusese cel mai tânăr procuror general din istoria României şi prima femeie care deţinuse acel post - devenise de ceva vreme busola morala a ţării sale”, adaugă Emerging Europe.

De altfel, Kovesi a dat şi un interviu publicaţiei în care a lăudat activitatea DNA. „Cred că activitatea DNA a schimbat mentalitatea cetăţenilor români. Oamenii au conştientizat că nu trebuie să dea şpagă ca drepturile să le fie respectate”, spunea procurorul-șef european.

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole