Antena 3 CNN Actualitate Justiție Laura Codruţa Kovesi, în presa străină: „Ordonanţa de abrogare a celei pentru modficarea codurilor penale ar putea fi atacată şi declarată neconstituţională”

Laura Codruţa Kovesi, în presa străină: „Ordonanţa de abrogare a celei pentru modficarea codurilor penale ar putea fi atacată şi declarată neconstituţională”

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat într-un interviu acordat presei italiene că se teme că Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale ar putea intra încă în vigoare, în cazul în care Ordonanţa de abrogare va fi atacată şi declarată neconstituţională, scrie news.ro.

“Pericolul exista şi în trecut. În ultimii trei ani, de când lucrez aici, au fost multe Guverne la conducerea ţării, unele au încercat să ridice obstacole în calea muncii noastre. Iar în aceşti ani, am văzut multe propuneri de amendamente legislative care ar fi avut consecinţe negative pentru capacitatea noastră operaţională. Acum, problema cea mai gravă este că ultimul amendament a fost abrogat oficial, dar a fost publicat în Monitorul Oficial”, subliniază ea în interviul acordat La Repubblica.

Oficialul a avertizat că, în această situaţie, prevederile pot intra încă în vigoare. „Primul (motiv – n.r.), ordonanţa de abrogare conţine formulări declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Din cauza neconstituţionalităţii, abrogarea ordonanţei ar putea fi declarată neconstituţională, invalidă”, explică procurorul.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile