Antena 3 CNN Actualitate Justiție Laura Codruța Kovesi, după audierea la Parchetul General: Am calitatea de suspect. Am cerut recuzarea procurorilor

Laura Codruța Kovesi, după audierea la Parchetul General: Am calitatea de suspect. Am cerut recuzarea procurorilor

3 minute de citit Publicat la 13:37 15 Feb 2019 Modificat la 13:37 15 Feb 2019

Update: Laura Codruța Kovesi a fost audiată, vineri, la Parchetul General. Fosta șefă a DNA a declarat că a cerut recuzarea procurorilor.

Procurorul de caz este Adina Florea, care a fost propusă de ministrul Justiţiei la şefia DNA, iar procurorul-şef la Secţiei de anchetă, recuzat la rândul lui de Kovesi, este Gheorghe Stan, fostul adjunct al Inspecţiei Judiciare.

„Mi s-a adus la cunoștință învinuirea și calitatea de suspect. Am depus două cereri de recuzare, una procurorului de caz, o cerere de recuzare a procurorului șef secție. După ce mi s-a adus la cunoștință învinuirea, doamna procuror mi-a spus că îmi va comunica răspunsul la cele două cereri de recuzare. Motivele sunt cele prevăzute în Codul de procedură penală. Va fi o afectare a candidaturii. Mă voi prezenta în Parlamentul European. Până atunci mai sunt câteva etape de parcurs.

Nu am comis niciodată fapte penale. Toți cei care și-au făcut treaba în magistratură au probleme. Sunt pusă sub învinuire, nu este nicio coincidență. Am patru acțiuni disciplinare, 18 dosare penale, patru acțiuni disciplinare. Toți cei care și-au făcut treaba în magistratură au probleme. Președintele ÎCCJ are probleme, în CSM au probleme, toți judecătorii și procurorii care au comentat despre legile justiției au probleme”, a spus Kovesi.

Fosta șefă a DNA a vorbit și despre afirmațiile lui Sebastian Ghiță cu privirile de la casa acestuia și a spus că nu a avut întâlniri cu acesta în afara unui cadru instituțional. 

„Nu am avut întâlniri în afara unui cadru instituțional. Am participat la evenimente organizate de instituții ale statului. De acolo sunt poze. Nu am vorbit niciodată cu Ghiță nici la telefon, nici prin email. Nu am folosit emailul cuvuveaua. Pot apărea fotografii false, cum au apărut și înregistrări false. Nu am discutat niciodată cu nimeni despre dosare penale în afara cadrului instituțional. Nu am discutat cu Ghiță despre această extrădare”, a mai declarat fosta șefă a DNA. 

Update: Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a ajuns, vineri, la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General.

Kovesi este audiată într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

„Sunt foarte răcită, vorbesc mai greu. Sper să nu întârzii. Fac declarații la ieșire”, a spus Kovesi, la intrarea în sediul Parchetului General.

Fosta șefă a DNA a fost așteptată de un grup de protestatari care i-au scandat mesaje de susținere. 

Știrea inițială

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Citește și: Elena Udrea rupe tăcerea în scandalul Kovesi-Ghiță: Laura Codruța Kovesi primea cadouri de la politicieni

Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European.

"În ultimele zile, am fost supusă unei campanii de denigrare, probabil plecată din disperarea unora pentru faptul că am ocupat primul loc în procedura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european. Pot să vă spun că astă-seară (miercuri - n.r.), după ora 8 seara, s-a prezentat un poliţist la domiciliul meu şi am primit o citaţie din partea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, în calitate de suspect pentru infracţiunea de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Este foarte interesant că această citaţie vine înainte de a merge la Parlamentul European în vederea audierii", a spus Kovesi.

Ea a afirmat că punerea sa sub acuzare este "abuzivă" şi "şicanatorie", susţinând că se încearcă discreditarea sa, pentru a fi împiedicată să ocupe funcţia de şef al Parchetului European. 

Citește și: PSD, despre urmărirea penală a Laurei Codruța Kovesi: Lăsați probele să vorbească, nu politicienii!

Citește și: Lia Olguța Vasilescu, mesaj dur după punerea sub acuzare a lui Kovesi

Citește și: Laura Codruţa Kovesi ar putea fi adusă cu mandat la Parchetul General

 

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole