Antena 3 CNN Actualitate Laura Codruța Kovesi, chemată miercuri la audierile din comisia pentru alegerile din 2009

Laura Codruța Kovesi, chemată miercuri la audierile din comisia pentru alegerile din 2009

1 minut de citit Publicat la 15:02 07 Iun 2017 Modificat la 15:02 07 Iun 2017

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost chemată săptămâna viitoare, miercuri, la comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, pentru a fi audiată, a anunțat președintele comisiei Mihai Fifor.

Mihai Fifor a afirmat că luni vor fi chemați la audieri fostul șef SRI, George Maior, și fostul președinte al INS, Vergil Voineagu, la data alegerilor. 

Marți vor fi audiați Robert Cazanciuc, Gheorghe Nețoiu, Cătălin Voicu și Dumitru Iliescu, iar miercuri Emil Boc și Laura Codruța Kovesi.

Întrebat când va fi audiat fostul președinte Traian Băsescu, președintele comisiei parlamentare a răspuns că cel mai probabil ”în săptămânile care vor urma”.

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenţi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

 

În curs de actualizare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole