Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Laura Bretan a reușit să cucerească și America. Vocea ei de aur i-a impresionat pe jurații de la ”America’s Got Talent”

Laura Bretan a reușit să cucerească și America. Vocea ei de aur i-a impresionat pe jurații de la ”America’s Got Talent”

1 minut de citit Publicat la 15:17 27 Iul 2016 Modificat la 15:17 27 Iul 2016

Laura Bretan, adolescenta de doar 14 ani care a uimit o lume întreagă cu vocea ei, a reușit să impresioneze și juriul de la “America’s Got Talent”.

În luna mai, fetița a obținut butonul de aur, lucru care a trimis-o direct în semifinală. Marți seara, Laura a urcat din nou pe scenă și i-a lăsat fără cuvinte pe jurați, scrie Libertatea.

„Dumnezeule, în jumătate din melodia asta te-ai transformat în altcineva. De unde vine vocea aceasta? Este atât de incredibilă și de puternică…Tremur”, i-a spus Mel B, jurata care i-a dat butonul de aur, precizându-i încă o dată că l-a meritat pe deplin.

„Din acest motiv facem acest show, ca să putem să găsim oameni ca tine. Ești o persoană atât de specială și de talentată. Ne-ai terminat cu vocea ta. Sunt atât de impresionat și atât de fericit pentru tine”, i-a spus și mogulul Simon Cowell, unul dintre cel mai dur jurați.

„Ceea ce mi se pare absolut fabulos e faptul că cu cât ai note mai grele, mai provocatoare, cu atât devii mai bună…Este de necrezut. Mi s-a zbârlit pielea pe mine”, a spus și Heidi Klum.

Laura Bretan a postat pe contul personal de pe Facebook un mesaj în care își roagă fanii să o voteze dacă le-a plăcut prestația ei, precizând modul cum pot face acest lucru. În această etapă, cinci concurenți vor fi eliminați.

Ascultați prestația Laurei Bretan:

Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole