Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Laptele, carnea, uleiul şi fructele s-ar putea ieftini. Guvernul vrea reducerea TVA la alimentele de bază

Laptele, carnea, uleiul şi fructele s-ar putea ieftini. Guvernul vrea reducerea TVA la alimentele de bază

Laura Rînja
<1 minut de citit Publicat la 18:18 19 Iun 2023 Modificat la 18:45 19 Iun 2023

Este vorba despre lapte, carne, ouă, făină, ulei, legume și fructe. 

Premierul Marcel Ciolacu spune la sfârșitul săptămânii trecute că, de luni, vor lucra la o ordonanță de urgență care ar presupune plafonarea adaosului comercial, pentru că în prezent nu există o lege în acest sens. Astfel, comercianții decid care sunt prețurile după propriile criterii. 

Această plafonare va viza practic toate alimentele de bază, începând de la fructe și legume până la lactate și ouă. 

În prezent, adaosurile comerciale variază între 30% și chiar 300%.

Spre exemplu, dacă vorbim despre un borcan cu dulceață într-un magazin al producătorului, acesta ajunge la 14 lei. Însă pe rafturile din supermarketuri același borcan ajunge să coste 20 lei, deci vedem un adaos comercial de peste 40%.

Nu se știe deocamdată la cât va fi plafonat acest adaos comercial. 

Executivul spunea că în această săptămână se va discuta, însă am avut deja o plafonare a prețurilor, și anume vorbim despre lactate. 

Este o plafonare ineficientă, pentru că am văzut că prețul laptelui nu a scăzut cu 20% așa cum se vorbea inițial. 

Totodată, analiștii nu văd cu ochi buni această plafonare a adaosului comercial, pentru că, spun ei, orice plafonare a prețurilor ar duce la penurie.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole