Fostul antrenor al Naționalei României Ladislau Bölöni, în prezent la Antwerp, în Belgia, vorbește despre relația sa cu România și Ungaria, într-un interviu-exploziv pentru Gazeta Sporturilor.
"Eu în continuare am pașaport românesc, mi-am refăcut casa la Târgu Mureș, când pot merg acasă și îmi este foarte greu să găsesc soluții pentru Liceul „Bolyai Farkas”. Primul lucru pe care îl mănânc acasă sunt cașcaval pane și papanași cu brânză, poftim! (râde) Se vorbește de Ungaria, ironic, agresiv, se încearcă a mi se da bobârnace, dar eu în Ungaria am trăit cel mai puțin. Am trăit mai mult în Portugalia, în Belgia.
Când sunteți în străinătate cum vă recomandați? Am văzut că jucătorii folosesc la Antwerp prenumele „Laszlo”.
Nu mă recomand nici, nici. Să fie clar, nu mă jenează absolut deloc că sunt Ladislau Iosif Bölöni, am pașaportul românesc, nu mi-am schimbat numele, nu mă bat în piept, dar punctele pe litera „o” trebuie puse! Este o temă delicată și nu pentru mine. Să fii maghiar în România nu este o rușine. E o realitate istorică ce în diferite decenii, să nu spun secole, a evoluat în diferite sensuri. Despre care voi aveți o părere, iar eu am o părere. Păcat e că au plecat sașii din Ardeal, care erau o bogăție. Sau evreii, care erau o altă bogăție. Lăsați-mă!
Iar vă aprindeți!
Lăsați-mă să fiu un bun cetățean român de naționalitate maghiară! Nu aveam nicio problemă în timpul comunismului, acum este o problemă, care este problema? Am avut părinții maghiari, m-au educat să cinstesc națiunea, dar și să respect țara unde trăiesc. Cred că prin ceea ce am făcut, de fapt nu cred, știu sigur că am făcut cinste pentru România cât de cât! Am apărat interesele României prin metodele mele cele mai corecte posibile. Auzi, ia fii atent!
La ce anume?
Nu eu am declarații a la „Îmi pare rău că m-am născut în România!”. Știu cine a spus și încă mai am citate din astea. Eu le-am păstrat pentru mine ca să le scot la o adică, le am, le-am notat. „Ce să mai caut eu în România?!” era altul.
La cine vă referiți?
Știți voi, persoane importante, respectate până nu știu unde. „Mi-e rușine că sunt român!”, au mai zis. Nu eu! Alții. Eu mi-am făcut datoria ca Bölöni cetățean român de naționalitate maghiară. Poate că eu vorbesc mai rău limba română, de aceea nu plac.