Este un loc dedicat elevilor dotat cu un robot, imprimante 3D, ochelari pentru realitatea virtuală, dar şi cu multe alte unelte educaţionale.
Astfel, tinerii învaţă materii precum matematică, contabilitate, biologie sau chimie într-un cadru modern şi atractiv, iar lecţiile sunt înţelese mult mai uşor.
Laboratorul ultramodern se regăseşte la Colegiul Economic "Partenie Cosma" din Oradea.
În sală se regăsesc 10 laptopuri, o tablă interactivă, imprimante şi scannere 3D, dar şi ochelari de realitate virtuală.
Mai mult, elevii sunt întâmpinaţi la intrarea în laborator chiar de un educațional multifuncţional.
Soluţiile furnizate sunt însoţite de conţinut educaţional care acoperă peste 14 domenii din programa şcolară (artă, biologie, chimie, fizică, istorie, geografie, educaţie personală, design, tehnologie, teatru, arte lingvistice, matematică, muzică, educaţie fizică şi religie).
Matematica, o materie iubită mai mult sau mai puțin de elevi, ar putea câștiga mai mulți adepți tocmai cu ajutorul acestui robot inteligent.
Elevii pot lucra şi cu scannere 3D cu ajutorul cărora pot reproduce orice fel de obiect, care mai apoi este imprimat.
De asemenea, tinerii au la dispoziţie şi un creion 3D pentru a proiecta diferite obiecte tridimensionale.
Laboratorul are şi ochelari 3D, care ar urma să îi ajute pe elevi să înveţe pentru mai multe materii.
Pentru un astfel de laborator, investiţia se ridică la 60.000 de euro, iar banii au fost obţinuţi prin intermediul Programul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR).