Antena 3 CNN Externe La un pas de o mare tragedie! Un avion a lovit un stâlp înainte de decolare

La un pas de o mare tragedie! Un avion a lovit un stâlp înainte de decolare

<1 minut de citit Publicat la 19:22 08 Noi 2018 Modificat la 19:22 08 Noi 2018

Un avion al companiei Lion Air a lovit miercuri un stâlp pe pista aeroportului din Bengkulu, de pe insula indoneziană Sumatra, incident care nu s-a soldat cu răniţi, la zece zile după ce un avion al aceleiaşi companii s-a prăbuşit în mare cu 189 de persoane la bord, relatează AFP.

Aparatul de zbor, care transporta 143 de pasageri şi şapte membri ai echipajului cu destinaţia Jakarta, a lovit stâlpul cu aripa stângă, înainte de decolare, atunci când avionul se îndrepta spre pista aeroportului din Bengkulu.

Pagubele provocate aripii au forţat pasagerii să coboare din avion. Ei au putut ajunge la destinaţie la bordul unui alt avion miercuri seară.

În fotografiile postate pe Twitter se poate vedea o gaură provocată la capătul aripii stângi de stâlpul lovit.

Nu au existat răniţi la bord, a precizat Danang Prihantoro, purtător de cuvânt al companiei aeriene low-cost, adăugând că "Lion Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor pentru această neplăcere (...) A fost trimisă o echipă pentru a inspecta avionul".
 

Sursă: Agerpres
Etichete: avion stalp
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole