Antena 3 CNN Actualitate La ordinea zilei: O nouă ipoteză șocantă despre dispariţia banilor din buget

La ordinea zilei: O nouă ipoteză șocantă despre dispariţia banilor din buget

Avocatul Gheorghe Pipera a prezentat, în ediția de miercuri a emisiunii ''La ordinea zilei'', o nouă ipoteză bombă legată de dispariţia celor 10 miliarde de lei din buget. Potrivit acestuia, există o serie de coincidențe ciudate legate de componența comisiei prezidențiale pentru Proiectul de țară și șefia BNR sau chiar a Consiliului Fiscal.

''De fiecare dată când se vorbește de o rectificare de buget, mai întâi se trimit aceste lucruri la BNR ca să ne spună domnul Isărescu, ayatolahul economiei românești, dacă este bine sau nu. Și câteodată ni se spune că este risc sistemic sever, dacă, spre exemplu, nu este structurat destul de bine bugetul în așa fel încât să iasă mai mult profit pentru sistemul bancar. (...) Am înțeles din zona aceea de expertiză, aceeași experți care s-au pronunțat în trecut și urmează să se pronunțe și acum, că așa a zis domnul Iohannis, că nu e așa de grav, ce mare lucru, nu a plecat nimeni cu banii acasă, e doar o previziune greșită. Ei bine, efectele acestei estimări greșite sunt catastrofale în 2017 pentru România, pentru că ne împrumutăm și în momentul în care există o astfel de previziune greșită, există un cost crescut. Agențiile de rating, peste o săptămână, două, trei, o să vină și o să scadă riscul de țară, iar acest lucru se va reverbera și în contractele noastre de credit'', a spus Piperea.

Potrivit lui Gheorghe Piperea, faptul că au existat niște estimări greșite din partea unor tehnocrați duce la o serie de consecințe în lanț in economie. De acestea au profitat însă, în mod surprinzător, băncile, afirmă Piperea.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a contrazis, într-o intervenție la Antena 3, teoria lui Gheorghe Piperea.

''Nu există nicio lege, nicio procedură, niciun mecanism prin care BNR se implică în prognoze bugetare. Mai mult decât atât, prin lege, politica monetară pe care o face Banca Națională e complet diferită de politica fiscal-bugetară pe care o face Ministerul de Finanțe'' afirmă Suciu.

Acesta a admis însă că avizul consultativ de la Consiliul Consultativ este obligatoriu, dar nu trebuie neapărat să se țină seama de el.

URMĂREȘTE LIVE AICI

Liviu Dragnea a arătat marţi seară la ''Sinteza zilei'' cu date concrete adevărata dimensiune a dezastrului lăsat la plecare de Guvernul Cioloș.

''Dincolo de declarații, de analize, păreri ale unora sau altora cifrele nu au cum să mintă. (...) Le-am spus în toată campania electorală că veniturile scad. Ieșeau tot timpul și mințeau. Le spuneam mereu: vedeți că vine Revelionul și datele vor ieși la iveală. pentru că alea nu pot fi mistificate'', a spus Dragnea.

Potrivit liderului PSD, guvernul Cioloș a mințit de două ori în privința veniturilor realizate la bugetul de stat și, în loc să rectifice în minus, a făcut o rectificare pozitivă de 4,3 miliarde de lei, rezultând la final de an încasări cu 10 miliarde mai mici dacă se ia în calcul legea bugetului de stat și mai puțin cu 14 miliarde de lei dacă sunt în calcul și minciunile ''pozitive'' ale lor.

Liviu Dragnea a spus și care ar putea fi cauzele pentru care guvernul tehnocrat a avut venituri atât de scăzute, fiind pentru prima dată după 2004 când s-a întâmplat acest lucru.

''Cauzele pentru care au scăzut acele venituri, după părerea mea cred că 8 miliarde sunt din cauza neabsorbției de fonduri europene, în jur de 4 miliarde se pare că sunt din neîncasarea TVA, iar diferența poate să fie dintr-o rambursare de TVA în avans cu care se laudă doamna Dragu'', a spus șeful PSD.

Subiecte în articol: La Ordinea Zilei
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile