Dana Grecu a vorbit, la emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3, despre. Neculai Onțanu, unul dintre oamenii care a fost în sufrageria lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.
Onțanu a spus că nu crede că a putut fi influențat scrutinul de atunci, iar el a stat cam o oră la fostul ministru de Interne, timp în care nu i-a văzut pe Kovesi, Coldea și Maior acolo.
Pe de altă parte, jurnalistul Dan Andronic a reacționat la declarațiile fostului edil, Niculai Onțanu, conform cărora niciunul dintre aceste personaje nu ar fi fost prezent în casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor din 2009.
„Sistemul ăsta e de fapt 5% șefi care au profitat și restul sunt oameni care au mers acolo să facă servicii secrete, nu securitate, să facă procuratură, să fie judecători. Toți au fost la comandă”, este de părere senatorul Cristian Bodea.
Neculai Onțanu dă peste cap tot scenariul lui Oprea