Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat, într-o intervenție telefonică la emisiunea ”La ordinea zilei”, că declarațiile sale referitoare la proteste au fost scoase din context, acuzând că se încearcă denigrarea sa pentru că este naționalist.
”Acești băieți au transformat un interviu de o oră și jumătate cum au vrut ei. Au făcut un subiect de presă. (...) Vor să manipuleze ordinar”, a spus Cătălin Rădulescu, la Antena 3.
”Noi, când ne exprimăm ca parlamentari, că mai suntem unii care suntem naționaliști, câți om mai fi, până ne bagă pe toți în pușcărie. Când e cineva naționalist, încearcă să îl denigreze și să îl transforme în subiect de presă”, a mai spus deputatul Cătălin Rădulescu.
În intervenția sa la Antena 3, deputatul a afirmat că s-a întâlnit de dimineață cu patronul Adevărul, publicația care i-a luat interviul, evitând să îi dea numele. După insistențele lui Radu Tudor, Cătălin Rădulescu a confirmat că s-a întâlnit cu Cristian Burci, în calitate de patron al Adevarul.
Cătălin Rădulescu a anunțat, marţi, la Parlament, că în urma afirmaţiilor privind protestatarii a primit 150 de ameninţări cu moartea, motiv pentru care şi-a contactat avocaţii şi a depus o plângere penală, urmând ca 150 de persoane să fie audiate.
Citește și: