Antena 3 CNN Actualitate La ordinea zilei: Ce scumpiri ar putea antrena creșterea accizelor la combustibil

La ordinea zilei: Ce scumpiri ar putea antrena creșterea accizelor la combustibil

1 minut de citit Publicat la 19:05 08 Aug 2017 Modificat la 19:05 08 Aug 2017

Dana Grecu a prezentat, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3, ce efecte ar putea avea creșterea accizelor la combustibil, de la 1 septembrie.

Astfel, pe lângă creșterea prețului la benzină și motorină, un alt efect va fi creşterea tarifelor în transporturi cu cel puţin 10%, în condiţiile în care marja de profit în transportul comercial este de maximum 4%, iar media este la 2-3%, estimează reprezentanţii transportatorilor. 

Prin urmare, și retailerii vor ridica prețurile produselor la raft, pentru a acoperi costurile cu transportul acestora.

Potrivit unor calcule, pentru un plin, un șofer va trebui să scoată cu 18 lei mai mult decât până acum, după majorarea accizelor la combustibil.

Transportatorii au anunțat deja că iau în calcul să organizeze proteste, după ce Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină.

Cu toate acestea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dă asigurări că majorarea accizelor la carburanţi va avea un impact nesemnificativ asupra preţului la pompă. 

"Nu am văzut proiectul de ordonanţă. Sunt la curent cu această propunere de majorare a unor accize. (...) Accizele au fost reduse, euro acciza a fost eliminată. Din păcate, ceea ce ne aşteptam să se întâmple şi anume o reducere a preţului carburantului la consumator, la pompă cum se spune, nu s-a întâmplat. Ştiu că au avut loc discuţii la nivelul Guvernului cu operatorii economici din domeniul petrolier, din companiile de profil şi propunerea care se are în vedere, dar sunt mai multe variante în lucru, este de a introduce o mică majorare a accizei care practic va avea un impact nesemnificativ asupra preţului la consumator, deci pentru consumator nu va fi o povară", a afirmat Tăriceanu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole