Antena 3 CNN Politică La ordinea zilei: Ce au discutat Liviu Dragnea și Klaus Iohannis, la întâlnirea secretă de la Cotroceni

La ordinea zilei: Ce au discutat Liviu Dragnea și Klaus Iohannis, la întâlnirea secretă de la Cotroceni

1 minut de citit Publicat la 18:22 24 Feb 2017 Modificat la 18:22 24 Feb 2017

Dana Grecu a prezentat, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3, declarațiile făcute de președintele PSD Liviu Dragnea, după ceremonia de depunere a jurământului de către cei patru noi miniștri ai Guvernului Grindeanu.

La ceremonia de la Cotroceni au participat și președintii celor două Camere din Parlament, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. După discurs, Iohannis i-a luat pe cei doi și pe premierul Grindeanu la o discuție privată.

Cu toate acestea, Liviu Dragnea a declarat că nu a existat o discuție cu șeful statului.

”Nu (a fost o discuție -n.r.). Pur și simplu, ca musafiri, ne-a permis să ieșim noi primii din Sala Unirii, unde am intrat în acel vestibul, după care am ieșit la mașini. Deci, am stat de vorbă, în acel holișor, cred că 30 de secunde. Adică, la revedere, bună ziua și multă sănătate”, a spus Liviu Dragnea.

Ulterior, Dragnea a vorbit despre o schimbare de atitudine a lui Iohannis față de el și Guvern: "Pentru că un război dus la nesfârșit nu garantează că îl va câștiga cel care îl generează și îl întreține. Poate că s-a gândit la asta și s-a gândit că e mai importantă România. Sper să fie ceva de durată".

Dana Grecu a subliniat, la emisiune, că discuția dintre cei doi trebuie să fi fost una mult mai elaborată și că președintele PSD Liviu Dragnea nu spune tot adevărul, remarcând faptul că ”PSD-iștii nu atacă subiectul casei Iohannis”.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole