Prim-ministrul guvernului Indiei, Narendra Modi, a declarat, vineri, că ţara sa își dorește mult pacea în Ucraina și a promis un important ajutor umanitar guvernului de la Kiev, în cadrul unei vizite istorice a liderului indian.
Modi a ajuns în Ucraina cu puțin timp înainte de ziua independenței țării, într-o încercare de a aprofunda cooperarea dintre cele două țări, în condițiile în care India a fost acuzată frecvent că are o abordare mult prea prietenoasă față de regimul de la Kremlin.
Totuși, scrie Politico, Ucraina nu-și dorește orice acord de pace. Guvernul de la Kiev dorește ca India să se alăture viziunii sale pentru o pace justă, un efort prin care speră să convingă țările lumii să pună presiune pe statul agresor pentru ca acesta să-și oprească invazia.
India, unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Rusiei și un cumpărător constant de petrol rusesc, își dorește să-și păstreze „neutralitatea”.
„Dacă am rămas, cu o mare convingere, în afara războiului, asta nu înseamnă că am fost indiferenţi”, a declarat Modi, alături de preşedintele Volodimir Zelenski.
„Nu am fost neutri din prima zi, am fost de o anumită parte şi suntem categorici de partea păcii”, a spus el.
„Drumul către pace poate fi găsit numai prin dialog şi diplomaţie. Şi trebuie să mergem în acea direcţie fără a pierde timp. Ambele părţi ar trebui să stea şi să discute împreună şi să găsească o cale de a ieşi din această criză”, a continuat Modi.
„Sunt gata să vă asigur că India este gata să joace un rol activ în orice eforturi pentru pace. Dacă pot juca orice rol în asta personal voi face asta, vreau să va asigur ca prieten”.
Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unor declaraţii comune, în timpul cărora ambii lideri au spus că vizita liderului indian la Kiev este istorică.
Narendra Modi, a cărui ţară are în mod tradiţional relaţii excelente cu Rusia, este primul şef al guvernului indian care se deplasează în Ucraina. În contextul în care conflictul se prelungeşte şi nicio soluţie diplomatică nu se întrevede la orizont, prim-ministrul indian a promis un ajutor acestei ţări.
„Indiferent care ar fi ajutorul cerut din punct de vedere umanitar, India va fi mereu de partea voastră şi se va depăşi pentru a vă susţine”, i-a mai spus el gazdei sale. Modi şi-a început vizita la Kiev însoţindu-l pe Zelenski la o expoziţie consacrată copiilor morţi în timpul războiului.
„Am realizat că primele victime ale războiului sunt de fapt copii nevinovaţi. Este cu adevărat dezolant”, a spus el.
India încearcă să menţină un echilibru delicat între Rusia, cu care are legături solide, şi statele occidentale, de care încearcă să se apropie pentru a contracara China, rivalul său regional.
Ucraina vrea să convingă India să pună presiune pe Rusia
La Kiev, Modi a semnat mai multe acorduri noi cu Ucraina, de accentuare a cooperării în domeniile farmaceutic, agrar, umanitar și cultural. S-a întâlnit și cu reprezentanții diasporei indiene din Ucraina, a vizitat monumentul Mahtama Gandhi, s-a întâlnit cu oficiali diplomatici ucraineni și l-am îmbrățișat pe Zelenski, la o lună după ce i-a dat o îmbrățișare similară și sângerosului dictator rus, Vladimir Putin.
Prima îmbrățișare a lui Modi a fost o lovitură dură pentru relațiile diplomatice ale Ucrainei cu India – liderul indian l-a îmbrățișat pe Putin în aceeași zi în care invadatorii au bombardat un spital de copii în Kiev.
„Este o lovitură devastatoare la adresa păcii când liderul celei mai mari democrații a lumii îl îmbrățișează pe cel mai sângeros criminal din lume la Moscova, într-o asemenea zi”, scria Zelenski atunci.
Ucraina speră că India va deveni una dintre țările intermediare care să ajute la obținerea unei păci de durată cu Rusia, pe baza celor zece puncte ale formulei de pace ucrainene.
„Sperăm să purtăm discuții concrete și avem nevoie să ne uităm spre viitor. Vrem ca India să se alăture comunicatului summit-ului de pace din Elveția și să discute interesele strategice de durată între India și Ucraina”, spunea Andri Iermak, șeful de cabinet al lui Zelenski.
India a fost una dintre puținele țări care s-au alăturat summit-ului din Elveția, dar nu a semnat comunicatul final al acestuia.
„Sperăm că India va pune presiune politică pe Putin să oprească agresiunea împotriva Ucrainei, în așa fel încât India să arate clar că nu e de partea agresorului, ci de partea dreptății și păcii, și nu dorește doar pacificarea agresorului”, declara Oleksandr Merejko, șeful comisiei de relații externe din parlamentul de la Kiev.