O adolescentă de 17 ani, elevă a unui liceu din Focşani, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani, miercuri, după ce ar fi înghiţit nişte medicamente, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
"O adolescentă de 17 ani, din Odobeşti, a ajuns miercuri, în jurul prânzului, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, unde a primit îngrijiri medicale din partea personalului medical, pentru că ar fi înghiţit nişte medicamente. Tinerei i s-au făcut spălături stomacale şi a fost internată în secţia de Pediatrie a spitalului, pentru a fi ţinută sub supraveghere medicală. Momentan, tânăra este conştientă, dar se află într-o stare de somnolenţă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, Alina Cosma.
Reprezentanţii spitalului spun că aşteaptă rezultatele analizelor pentru a se putea pronunţa în ceea ce priveşte natura substanţele înghiţite de adolescentă.
Tânăra, care este elevă a unui liceu din Focşani, a fost găsită întinsă pe o bancă din zona centrală a oraşului.
"Echipajul de pe ambulanţă a găsit-o pe tânără întinsă pe o bancă. Cei care au sunat la 112 au văzut-o bând dintr-o sticlă de suc, după care a vomat şi s-a întins pe bancă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, Marinela Preda.
Potrivit unor apropiaţi ai tinerei, gestul ar fi motivat de faptul că aceasta s-ar fi despărţit de prietenul ei, în urmă cu circa o săptămână.