Antena 3 CNN Conținut plătit La cât timp se face revizia liftului din bloc și când trebuie înlocuit

La cât timp se face revizia liftului din bloc și când trebuie înlocuit

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 21:06 22 Iul 2022 Modificat la 21:06 22 Iul 2022

Astfel, în zilele noastre, acestea sunt nelipsite din clădirile mai mari de trei - patru etaje, fiind la îndemâna persoanelor care le utilizează. Folosirea unui lift este eficientă atât din punct de vedere al timpului (valabil în cazul clădirilor cu mai multe niveluri), cât și din perspectiva transportării obiectelor grele sau al persoanelor cu probleme de sănătate (afecțiuni cardiace, dizabilități etc.). 

Pentru a putea funcționa la capacitate maximă, acestea au nevoie de revizii periodice sau de înlocuiri, atunci când este cazul. Desigur, igienizarea zilnică sau săptămânală este esențială pentru păstrarea unui ambient plăcut, în funcție de traficul pe care ascensorul îl deservește. 

Ce este revizia unui lift? 

Defecțiunile care pot apărea în cazul ascensoarelor pot fi diferite, frecvența acestora neputând fi estimată cu acuratețe. Pe lângă reparațiile care trebuie efectuate ori de câte ori este cazul, lifturile trebuie revizuite periodic de către o companie autorizată. 

Procedura de revizie a unui ascensor este reglementată legal, prin PRESCRIPŢIA TEHNICĂ din 27 iulie 2010 pentru ascensoare electrice și hidraulice (de persoane, de persoane și mărfuri sau de mărfuri cu comandă interioară) – PT R 2-2010 – emisă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și publicată în Monitorul Oficial nr. 634 bis din 9 septembrie 2010.

În cazul în care este vorba despre un ascensor aflat într-o clădire din capitală, acesta poate fi verificat rapid prin apelarea la un service de lifturi în București. Procesul este unul simplu și rapid, care se realizează pe baza unei programări prealabile la o dată și oră stabilite. 

Odată ce revizia este realizată de o firmă autorizată ISCIR, se va lipi o etichetă în interiorul cabinei liftului și la avizierul clădirii de blocuri. De asemenea, se va realiza un proces verbal de verificare tehnică care va menționa data la care este necesară o nouă inspecție. Aceasta poate varia între 6 luni, un an sau doi, în funcție de numărul estimativ de utilizări zilnice si vechimea ascensorului. 

În ce constă revizia unui lift?

Inspecția periodică a ascensorului presupune o serie de acțiuni menite să indice starea de funcționare a acestuia și constă în câțiva pași simpli: 

  • Demontarea carcasei și verificarea stării de uzură a angrenajului: roți, lagăre și rulment axial;
  • Schimbarea uleiului și curățarea lagărelor motorului electric;
  • Spălarea carcasei troliului și înlocuirea sau completarea nivelului de ulei;
  • Verificarea instalației electrice;
  • Demontarea roții de fricțiune, igienizarea și ungerea acesteia. 

Cu toate acestea, în cazul unei revizii generale, operațiunile efectuate vor fi mai complexe. Pe lângă cele de mai sus, va fi nevoie, spre exemplu, de verificarea cablurilor de tracțiune, a etanșeității circuitelor hidraulice sau de verificarea mecanismelor de funcționare ale ascensorului. 

În cazul ascensoarelor fără marcaj de conformitate, revizia generală trebuie să fie efectuată obligatoriu la 6 luni sau la cel mult 2 ani. De asemenea, dacă un lift a fost oprit mai mult de 90 de zile, acesta poate fi repus în funcțiune numai după o revizie generală.

Când ar trebui înlocuit ascensorul?

Din punct de vedere legal, durata maximă de funcționare optimă a unui lift pentru persoane este de 12 ani, perioadă după care acesta ar trebui înlocuit. În mod evident, ascensorul poate rămâne funcțional și după această dată, însă nu va mai fi considerat un mijloc sigur de transport. 

Mai mult, înlocuirea unui lift se poate face și prin decizia comună a asociației de proprietari, în funcție de frecvența defecțiunilor sau de costurile de reparație necesare. Se foarte multe ori, este mult mai rentabil și sigur ca un lift să fie înlocuit, ci nu reparat. 

Ascensoarele sunt mecanisme menite să ușureze viața persoanelor care le folosesc, însă acestea ar trebui utilizate în mod corespunzător. Reviziile periodice sau înlocuirile, atunci când este cazul, nu ar trebui amânate, deoarece întârzierile pot pune în pericol viața oamenilor. 

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole