Antena 3 CNN Economic La cât a ajuns pensia lui Mugur Isărescu. A crescut enorm în ultima perioadă

La cât a ajuns pensia lui Mugur Isărescu. A crescut enorm în ultima perioadă

Denisa Nedelcu
<1 minut de citit Publicat la 13:25 15 Iul 2020 Modificat la 13:25 15 Iul 2020

Reprezentantul Băncii Naţionale a României a avut venituri cu aproape 10.000 de lei lunar mai mari, în ultimul an fiscal, în comparaţie cu anul fiscal precedent, după cum se vede în declaraţia de avere, potrivit economica.net.

Isărescu, depozite de 1.000.000 lei

Mai exact, Mugur Isărescu a încasat de la BNR, în ultimul an fiscal 897.000 lei, potrivit declaraţiei fiscale aferente finalului lunii iunie 2020. În precedentul an fiscal, guvernatorul câştigase 806.000 lei, ceea ce înseamnă că veniturile sale lunare, din salariu și indemnizații de ședință, au crescut cu 7.500 de lei.

De asemenea, din declaraţie se poate observa şi că Isărescu a încasat mai mulţi bani din pensie, comparativ cu anul fiscal anterior. Acum, are venituri de circa 162.000 lei, ceea ce însemnă un plus de 2.500 de lei faţă de anul fiscal precedent.

Isărescu ia salariu de la BNR, deşi s-a pensionat în 2016

Se presupune că Mugur Isărescu a preferat să păstreze sumele în plus în economii bancare, având în vedere că valoarea depozitelor sale în lei a crescut, ajungând la un total de un milion de lei, cu tot cu economiile în valută.

Mugur Isărescu încasează salariu de la Banca Naţională a României , deşi guvernatorul s-a pensionat din anul 2016.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole