Antena 3 CNN Actualitate Media La aproape 20 de ani după ce l-a dat afară, TVR își recuperează post-mortem un prezentator legendar

La aproape 20 de ani după ce l-a dat afară, TVR își recuperează post-mortem un prezentator legendar

Televiziunea Română îl recuperează post-mortem pe Iosif Sava, o legendă a instituției. După ce în 1998, TVR, pe atunci condusă de Stere Gulea, l-a trimis acasă, chiar de ziua sa, împingându-l spre un exil la Pro TV și la Acasă TV, televiziunea publică va difuza în reluare Seratele Muzicale ale lui Sava, emisiune devenită celebră.

Serata Muzicală a început să fie difuzată în 1980 pe TVR 2, fiind scoasă apoi din grilă, în 1985. Reluată în 1990, Serata Muzicală a lui Iosif Sava a devenit una din emisiunile cult ale postului public, în studiourile sale fiind invitate cele mai importante personalități ale culturii și vieții publice românești.

După pensionarea abruptă din 1998, Iosif Sava a fost invitat de Adrian Sârbu să realizeze o emisiune similară la Pro TV, mutată apoi la Acasă TV. Nu pentru multă vreme, pentru că, din păcate, potrivit presei, a murit în urma unei infecții nosocomiale luate din spital.

TVR 3 va difuza seria ”Serata muzical” a lui Iosif Sava, începând de duminică.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile