Declarația a fost făcută luni de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
Într-unul dintre cele mai neechivoce comentarii de până acum despre conflictul dintre Moscova și Europa de Vest cu privire la aprovizionarea cu energie, Peskov, a spus că problemele cu pomparea gazului au apărut "din cauza sancțiunilor".
"Alte motive care să cauzeze probleme cu pomparea nu există", a subliniat Peskov.
Potrivit purtătorului de cuvânt, sancțiunile au creat probleme cu întreținerea echipamentelor.
Germanii spun că turbinele Gazprom pot fi reparate în paralel cu continuarea livrărilor de gaz
Această afirmație este însă respinsă de guvernele și de specialiștii din Occident.
Compania rusă Gazprom a anunțat că suspendarea furnizării de gaze către Europa prin Nord Stream 1 va fi prelungită pe termen nedeterminat, deoarece trebuie reparate "scurgerile de ulei" ale turbinelor.
Însă compania germană Siemens Energy, care a fabricat turbinele pe care le utilizează gazoductul Nord Stream 1, a declarat că scurgerile de ulei pot fi remediate în paralel cu continuarea livrărilor de gaze.
Anunțul Gazprom a adus la o nouă creștere a prețurilor gazelor naturale și a afectat bursele internaționale.