Antena 3 CNN Externe Kremlinul nu ia în considerare încetarea focului în timpul negocierilor cu Kievul

Kremlinul nu ia în considerare încetarea focului în timpul negocierilor cu Kievul

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 13:46 21 Mar 2022 Modificat la 13:46 21 Mar 2022

"Nu. Cert este că orice oprire a operațiunii este folosită de unitățile naționaliste (ale Ucrainei) pentru regrupare, pentru a continua atacurile asupra armatei ruse", a declarat purtătorul de cuvânt prezidențial, Dmitri Peskov, într-un briefing.

El a adăugat că partea ucraineană a încălcat în mod repetat acordurile de încetarea focului, iar această circumstanță „complica procesul”.

Potrivit lui Peskov, armata rusă asigură disponibilitatea coridoarelor umanitare în Ucraina, iar structurile internaționale ar trebui să facă presiuni asupra Kievului, astfel încât să oblige naționaliștii să elibereze cetățeni ucraineni pașnici prin intermediul acestora.

El a numit „o minciună absolută” acuzațiile că nimeni nu este eliberat din orașele încercuite, dar, potrivit lui, oamenii nu au voie să părăsească orașele din cauza  „naționaliștilor” care se ascund în spatele oamenilor, folosindu-i c ape un scut uman.

Vorbind despre negocierile delegațiilor, el a remarcat că până acum nu sunt suficiente progrese pentru a putea vorbi despre contacte la nivelul președinților Vladimir Putin și Vladimir Zelenski. El a refuzat să dezvăluie detaliile discuțiilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole