Antena 3 CNN Actualitate Kovesi sfidează din nou comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009

Kovesi sfidează din nou comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009

<1 minut de citit Publicat la 16:55 19 Iun 2017 Modificat la 16:55 19 Iun 2017

Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi refuză din nou să se prezinte la audierile din Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009.

Kovesi le-a trimis parlamentarilor o a doua scrisoare în care enumeră motivele pentru care nu va participa la audierile din 20 iunie, în legătură cu rolul jucat în alegerile prezidențiale din 2009.

În scrisoarea trimisă parlamentarilor, Kovesi enumeră obiectivele comisiei, pe mai multe puncte, concluzionând:

”Având în vedere că nu am cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauză care formează obiectul activității Comisiei, nu mă voi prezenta în data de 20 iunie 2017, la ora 14.00, la ședința Comisiei de Anchetă”, a scris Laura Codruța Kovesi.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, erau așteptați, marți, la audierile din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009. Cei doi au trimis însă câte o scrisoare în care au anunțat că nu se vor prezenta la audieri.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole