Antena 3 CNN Actualitate Justiție DNA: Procurorii din teritoriu se tem să facă dosare

DNA: Procurorii din teritoriu se tem să facă dosare

<1 minut de citit Publicat la 12:14 28 Mar 2016 Modificat la 12:14 28 Mar 2016

Suspecţii din dosare se înghesuie să îşi recunoască faptele, susţine procurorul-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Şefa DNA spune că persoanele acuzate de corupţie vor ca dosarele să ajungă cât mai repede în faţa instanţei, iar procesul să se încheie într-un termen scurt. 

În plus, prin recunoaşterea vinovăţiei primesc pedepse mai blânde. 

”Am avut foarte multe situații unde persoane cercetate au dorit un acord de recunoaștere doar pentru a finaliza mai repede procedurile. Aplicarea mai largă ar reduce timpii de investigare. Instanțele de judecată doar ar verifica. Nu am mai avea judecata în fond, în apel, dar și investigațiile de urmărire penală se vor reduce, câștigăm timp”, a spus, luni, Laura Codruţa Kovesi. 

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole