Antena 3 CNN Actualitate Kovesi, nevoită să se ancheteze singură. Plângere pe numele șefei DNA, trimisă de Parchet la DNA

Kovesi, nevoită să se ancheteze singură. Plângere pe numele șefei DNA, trimisă de Parchet la DNA

1 minut de citit Publicat la 12:11 28 Iun 2017 Modificat la 12:11 28 Iun 2017

Situație bizară la DNA. Laura Codruţa Kovesi ar trebui să se ancheteze singură pentru abuz în serviciu. Este vorba despre o plângere formulată de Ingrid Mocanu, care a fost depusă la Parchetul General, după apariţia interceptărilor cu şefa DNA.

Procurorii lui Augustin Lazăr au decis că nu este de competenţa lor să ancheteze aceste acuzaţii, aşa că au trimis dosarul chiar la DNA. 

Fosta vicepreședintă a ANRP, Ingrid Mocanu, a anunțat în urmă cu o săptămână că depune plângere la Parchetul General, pe numele Laurei Codruța Kovesi.

„Îi fac plângere penală Laurei Codruţa Kovesi. Şeful DNA instiga să se facă dosare cu potenţial. Dosarele cu potenţial sunt şi cele cu prejudicii. S-a stat cu dosarul până la această întâlnire tovărăşească. Eu mi-am dat seama de atunci. Am şi dovezi. Eu nu cred că nu spune că e vocea dânsei ci că nu sunt cu mandat. Pe astfel de înregistrări pe dosarul Paltin Sturza s-au făcut arestări. În cauza mea a fost făcută o faptă penală. Faptele penale sunt abuz în serviciu pentru folos pentru sine. A depăşit acest cadru legal, dacă sunt reale înregistrările. Există un abuz în serviciu care constă în acest beneficiu de imagine. Dosarul întocmit mie e un abuz în serviciu şi instigare la represiune nedreaptă. Dosarele DNA sunt făcute în scopul sporirii personalităţii unor lideri. Dosarul meu a fost făcut chiar în ziua întâlnirii tovărăşeşti”, a declarat Ingrid Mocanu.

 

Citiți și:

Noi înregistrări cu Kovesi: „De cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni în DNA. Nu pot să cred aşa ceva!”

Val de anchete după apariţia în presă a înregistrărilor cu șefa DNA

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole