Antena 3 CNN Actualitate Kovesi cere despăgubiri, după ce a fost blocată 20 de ore pe aeroport

Kovesi cere despăgubiri, după ce a fost blocată 20 de ore pe aeroport

2 minute de citit Publicat la 16:50 20 Dec 2019 Modificat la 16:50 20 Dec 2019

Laura Codruța Kovesi vrea despăgubiri după ce a fost nevoită să stea 20 de ore într-un aeroport din Belgia, în așteptarea avionului. Procurorul-șef european spune că abia pe la 2 noaptea pasagerii au fost anunțați că zborul care trebuia să ajungă la Cluj Napoca a fost anulat. 

”Bine că am ajuns acasă, am stat peste 20 de ore, de joi de la ora 14.00, după check-in ne-au anunțat că avionul are 3 ore întârziere, apoi alte două ore jumătate. La ora 22.00 ne-au anunțat că trebuie să ne mutăm pe aeroportul din Liege, iar check-in, bagaje, ne-au dus într-un terminal mai izolat și ne-au spus că s-a anulat zborul, asta în jurul orei 2.00 noaptea. Am depus o plângere, aștept să văd reacția companiei la sesizarea pe care am depus-o.", a spus Kovesi.

Potrivit acesteia, pasagerii au sunat la Wizz Air, dar nu a răspuns nimeni, iar vineri dimineață consulatul României s-a implicat pentru a le acorda asistență.

Reacția companiei

Zborul Wizz Air W6 3352 de la Bruxelles Charleroi la Cluj-Napoca, din data de 19 decembrie, a suferit o întârziere semnificativă din cauza sosirii întârziate a aeronavei de pe zborul anterior, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile din Cluj-Napoca, informează reprezentanţii companiei aeriene.

Potrivit acestora, zborul W6 3352 a fost operat de la Aeroportul Liege şi a decolat pe 20 decembrie la 11:28, ora locală.

"Pasagerii afectaţi au fost informaţi şi li s-a oferit cazare la hotel, programarea pe un zbor alternativ în funcţie de disponibilitate, rambursarea totală a sumei achitate pentru bilet sau rambursarea în proporţie de 120% sub formă de credit pentru rezervări viitoare. Pasagerii primesc informaţii despre drepturile pe care le au pe un document tipărit, dar şi pe adresa de e-mail pe care au furnizat-o în timpul rezervării. În documentul furnizat, dar şi în e-mailul primit, pasagerii pot regăsi un număr de telefon (diferit faţă de cel obişnuit de relaţii clienţi de pe site-ul wizzair.com) unde pot apela pentru asistenţă", subliniază reprezentanţii Wizz Air într-un comunicat.

Aceştia reiterează că situaţia creată este rezultatul condiţiilor meteo de pe anumite aeroporturi din România, care afectează operaţiunile în ultimele zile.

"Wizz Air a iniţiat acţiuni specifice situaţiilor excepţionale şi depune toate eforturile pentru ca pasagerii să fie informaţi şi să primească actualizări cu privire la evoluţia situaţiei. Condiţiile meteorologice sunt în afara controlului companiei, iar Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră", se mai precizează în comunicat'.

Kovesi cere despăgubiri, după ce a fost blocată pe aeroport

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole