Miercuri dimineața devreme. Intră în școală cu un rucsac. În loc de cărți, scoate un pistol CZ-99.
Îl împușcă pe portar de la 14 metri. Se îndreaptă spre fetele de serviciu din holul școlii. O împușcă mai întâi pe cea care stă la masă, apoi pe prietena de lângă ea și în final pe fata de la pian.
În timp ce împușcăturile răsună în școală, el deschide ușa clasei. În loc de salut, îl împușcă pe profesor. Se întoarce către colegii săi și continuă să tragă. Cinci dintre ei au murit pe loc. Șase sunt în spital. Iar viața a doi dintre aceștia este în pericol.
”Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze”
În timp ce copiii răniți cer ajutor, el trece prin școală și iese în curtea unității. Coboară pistolul și scoate muniția. A adus o altă armă și 4 cocktail-uri Molotov în rucsac.
Sună la poliție. Fără nicio urmă de remușcare, spune: ”Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze”.
A tras perfect, pentru că a „exersat” cu tatăl său în poligon încă de la vârsta de 12 ani. Pistoalele au fost furate din seiful tatălui său, deși acesta era codificat. De asemenea, a „planificat” totul astfel încât să nu rămână prizonier. Știa că într-o lună va împlini 14 ani și că astăzi este doar un „copil”, scrie presa locală.
A tras 57 de focuri
A tras în total 57 de focuri înspre cei cu care a împărțit zi de zi unitatea școlară.
În acest moment, Kosta Kecmanovic a fost dus la clinica de psihiatrie pentru copii și tineri din Belgrad. Tatăl său, un medic radiolog renumit, se află în spatele gratiilor. L-a învățat să împuște la vârsta de 12 ani. L-a învățat cum să țină o armă. Iar mama și sora lui au plecat din Belgrad.
Sora atacatorului este și ea elevă la aceeași școală și se afla într-o sală de clasă apropiată de cea în care fratele ei și-a omorât colegii.
Rezultatele analizelor toxicologice, negative
Rezultatele analizelor toxicologice ale adolescentului au ieșit negative, a declarat avocatul Irina Borović pentru Tanjug.
Seara trecută a fost efectuat un test toxicologic pentru a stabili dacă băiatul se afla sub influența unor substanțe psihoactive atunci când a comis crimele.
Între timp, au apărut imagini cu momentul în care adolescentul de aproape 14 ani a fost arestat de polițiști după ce a deschis focul în timpul orei de istorie. Alte şapte persoane, printre care şi profesoara de istorie a băiatului, au fost rănite.
Fata antrenorului de la SCM Zalău a fost ucisă
Printre elevii uciși este și fata unui fost jucător de volei din Serbia, antrenor acum în România, la SCM Zalău.
”Echipa și conducerea clubului SCM ZALĂU sunt alături de antrenorul nostru, Dragan Kobiljski, în aceste clipe grele, provocate de trecerea în neființa a fetiței sale la vârsta de doar 13 ani. Sincere condoleanțe, Dragan!” este mesajul transmis de reprezentanții clubului.
A plănuit în detaliu atacul
Presa sârbă scrie că adolescentul care a comis masacrul avea rezultate bune la învățătură. Ar fi mers la școală cu două pistoale, sustrase de la tatăl său.
În timpul atacului, băiatul ar fi schimbat mai multe încărcătoare. La câteva ore după atac a fost reținut și tatăl băiatului. Acesta susține că armele au fost închise într-un seif, sub un cod. Dar autoritățile spun că este evident că băiatul avea codul, din moment ce a reușit să pună mâna pe pistol. Mai mult, autoritățile afirmă că băiatul planificase atacul cu mult timp înainte.
Băiatul, după cum a declarat el însuși, a plănuit să comită acest act. A făcut o listă a copiilor pe care plănuia să-i lichideze. El însuși a desenat planurile de intrare și ieșire din școală, care au fost găsite în biroul său. După cum a spus el însuși, a stabilit ținte prioritare.
”Credea că băiatul cu arma va fugi după ea. Este în stare de șoc!”
Colegii atacatorului au povestit despre momentele de groază prin care au trecut.
”Eu eram jos, aveam ora de sport la parter, am apucat să aud împușcăturile. Nu se oprea, nu era ca și cum ar fi tras câte un foc de armă, se trăgea fără oprire. Nu știam ce se întâmplă, primeam niște mesaje pe telefon. Niște copii din clasa a șaptea, clasa a doua, nu răspundeau, așa că eram cu adevărat speriați.
Un băiat a fost împușcat în picior. O fată a fost rănită, cred că încă doi băieți. Dar nu i-a împușcat pe toți. A fost oribil”, povestesc copiii.
Părinții veniți de urgență la școala înconjurată de autorități n-au primit zeci de minute nicio veste despre copiii lor.
”Ei au ucis-o. Ea era de serviciu la școală. Era fericită. Ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas în Salonic. Aseară s-a întors cu părinții ei”, povestește bunica uneia dintre victime.
”Fiica mea se afla în acea clasă, alături de ceilalți elevi, ascunzându-se sub bănci în timp ce băiatul a tras și l-a împușcat pe profesor. Asta spunea copila mea când am găsit-o, era în stare de șoc. Își ieșise din minți”, povestește un părinte.
”Copilul meu a supraviețuit, nu vă puteți imagina, a văzut un bărbat căzând, trăgând, ea fugea, credea că băiatul cu arma va fugi după ea. Este în stare de șoc. A acceptat să vorbească, dar este șocată”, spune un altul.
Una dintre elevele rănite a fost operată pe creier
Tatăl unuia dintre elevii școlii a declarat că atacatorul este victima bullyingului. Atacul său a șocat inclusiv autoritățile.
”A avut loc o tragedie la școala primară Vladislav Ribnikar la ora 08:40. Un băiat din clasa a șaptea și-a încărcat arma și paznicul școlii noastre nu l-a putut opri, a murit protejând copiii. Profesoara de istorie a fost împușcată, se află în spital”, spune Milan Nedeljkovic, primar Vracar,
Eleva cu cele mai grave răni este în stare critică, după ce a fost operată pe creier. Autoritățile sârbe au decretat că zilele de 5, 6 şi 7 mai vor fi zile de doliu naţional în memoria victimelor atacului. În paralel, continuă ancheta pentru a stabili cauzele care au dus la această tragedie.