Antena 3 CNN Sport Kosovo îi acuză pe români de rasism. „Am informat UEFA"

Kosovo îi acuză pe români de rasism. „Am informat UEFA"

A.S.
2 minute de citit Publicat la 12:18 16 Noi 2024 Modificat la 12:19 16 Noi 2024

Oficialii din Kosovo au venit cu o reacţie, în cadrul conferinței de presă ținută vineri, după scandalul din meciul cu România, spunând că fotbaliștii kosoveni au abandonat meciul din cauza „comportamentului rasist”. Ei au precizat că refuză să mai participe la un meci „când se aduce vorba despre statul nostru”. „Am informat UEFA”, a spus un oficial din Kosovo. Un alt oficial s-a certat cu jurnaliștii români și i-a făcut „țigani”.

„Suntem aici să anunţăm, în numele Federaţiei de Fotbal din Kosovo, că nu vom lua parte la un meci în care valorile de bază ale UEFA nu sunt respectate. Mai mult, nu este vorba doar despre respect, este vorba despre comportamentul rasist, de care avem parte aici pentru a doua oară, într-un an. Nu acceptăm asta şi nu vom participa niciodată la un meci când statul pe care îl reprezentăm este pus la îndoială. Independenţa statului pe care îl reprezentăm nu se negociază.

Sunt aici să spun că reprezentăm un membru afiliat UEFA şi un stat independent recunoscut de mai mult de 150 de state din toată lumea. Am informat UEFA de asta. Am întâmpinat aceleaşi probleme anul trecut şi de aceea am luat toate măsurile şi am informat pe toată lumea că nu vom lua parte la un meci când se aduce vorba despre statul nostru. Aceasta este decizia finală şi de aceea jucătorii noştri nu au vrut să mai joace acest meci”, a declarat oficialul din Kosovo.

Un alt oficial kosovean s-a luat la ceartă cu jurnaliștii români prezenți la conferința de presă de după meci.

Acesta i-a jignit pe jurnaliști și i-a făcut „țigani”, apoi le-a spus „să vă fie rușine”.

Ce s-a întâmplat la meciul România - Kosovo

În prelungirile partidei, un conflict a izbucnit între Amir Rrahmani și Denis Alibec, după o intervenție considerată dură de către căpitanul echipei din Kosovo. Rrahmani l-a împins pe Alibec, care a răspuns la rândul său, iar arbitrul danez Morten Krogh le-a acordat amândurora cartonaș galben.

Deși situația părea aplanată, Amir Rrahmani s-a îndreptat ulterior spre arbitru și a anunțat că echipa din Kosovo se retrage la vestiare. Decizia părea motivată de nemulțumirea față de comportamentul suporterilor români, însă fără detalii clare despre incidentul exact care l-a declanșat.

În pofida eforturilor arbitrului de a menține echipa pe teren, Rrahmani a justificat retragerea prin scandările „Serbia” din tribune, considerate jignitoare, dar și prin aruncarea unor obiecte pe teren.

Pe drumul spre vestiare, jucătorii kosovari au răspuns fanilor români cu gesturi obscene și au făcut semnul „vulturului albanez”, amplificând tensiunile de pe Arena Națională.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole