Olga Kaciura (foto), numită "Korsa" de separatiștii din Donețk, de partea cărora lupta, a fost o ucraineancă în vârstă de 52 de ani.
Ea a murit atunci când mașina în care se afla a fost spulberată de o rachetă ucraineană în orașul Gorlovka (Horlivka), transmite Antena 3.
Kaciura a fost comandantul unei divizii de artilerie care a bombardat ținte civile în Donețk.
[GAL layout="2"]Până la invazia rusă din Crimeea, din anul 2014, ea a lucrat în cadrul poliției din Gorlovka, însă a trecut de partea Moscovei după ce trupele ruse au orchestrat o revoltă a separatiștilor din Donbas.
Presa de la Kiev notează că fosta polițistă ucraineană se lăuda pe canalele de propagandă ale Kremlinului cu uciderea propriilor compatrioți.
Ea a fost condamnată în lipsă, în Ucraina, la 12 ani de închisoare.
Președintele Vladimir Putin i-a acordat postum titlul Erou al Federației Ruse.