Mulți dintre cei care au urmărit imaginile cu Klaus Iohannis s-au întrebat dacă președintele României poartă sa nu o vestă antiglonț.
Cătălina Porumbel a dezbătut această dilemă alături de invitații săi în ediția de joi a emisiunii "Decisiv".
"Eu unul aș zice că ar fi trebuit să poarte. Și nu numai el, ci și ceilalți lideri, pentru că este o zonă de război. Și noi am fost în diverse zone de conflict, în Africa, în anii '90, și atât militarii, cât și civilii aveau mijloace de protecție", a spus jurnalistul Val Vîlcu.
"Poate să fie vestă, poate să fie maiou antiglonț. Ceea ce este foarte bine în timp este că liderii principalelor țări europene au văzut dezastrul războiului generat de Rusia în mod neprovocat. Și văzând acel dezastru și-au putut imagina cu ușurință dezastrul umanitar declanșat de război", a completat Corneliu Dobrițoiu, general în rezervă și fost ministru al Apărării.
Dacă Klaus Iohannis avea vreo formă de protecție antiglonț, cu siguranță această era una discretă. Nu același lucru putem spune în cazul lui Florin Cîțu, a cărui vestă antiglonț era vizibilă foarte bine pe sub haine.
Președintele Senatului a declarat după vizita pe care a făcut-o în aprilie în Ucraina că vesta antiglonţ pe care a purtat-o la Kiev i-a fost dată de către cei de la SPP, fiind o vestă albă care de obicei este purtată pe sub haine.
„Era o vestă de purtat pe sub hanorac, era o vestă albă. Vestele negre au şi tot felul de buzunare. Era o vestă albă de pus pe sub haine. Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi, de aceea, se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior. Colegii de la SPP sunt cei care mi-au dat vesta, aşa că puteţi să îi întrebaţi, dar am dat-o jos după ce am plecat din zona aceea”, a explicat Florin Cîţu, întrebat despre subiect, joi la Parlament, şi despre faptul că au fost multe comentarii în spaţiul public referitoare la vesta pe care a purtat-o.
El a adăugat că este un sentiment bizar când ieşi din Kiev, pentru că acolo lumea este încă mereu în alertă, iar documentele sunt verificate cu atenţie.
„Când ieşi din Kiev sentimentul este bizar, pentru că toată lumea este în alertă tot timpul, lumea este încă în alertă. Sunt puncte de control şi chiar dacă erai cu coloană oficială, totuşi se uitau foarte atent la fiecare. Plus că s-au verificat documente foarte atent şi la intrarea şi ieşirea din Ucraina.
Până la urmă, există acest sentiment, dar e bine că oamenii găsesc puterea să meargă mai departe. Am văzut cafenele, restaurante care erau deschise. Repet. Acest congres pe care l-a ţinut preşedintele Zelenski este un semnal foarte important pentru comunitatea internaţională, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe reconstrucţia Ucrainei”, a explicat Cîţu.
Preşedintele Senatului a efectuatla finalul lunii aprilie o vizită în Ucraina, a doua zi după vizita premierului Nicolae Ciucă şi a lui Marcel Ciolacu. Cîţu a purtat o vestă antiglonţ pe sub hanoracul kaki.