Antena 3 CNN Actualitate Social Klaus Iohannis: „Una dintre prioritățile mandatului meu este promovarea prevenției și a educației pentru sănătate”

Klaus Iohannis: „Una dintre prioritățile mandatului meu este promovarea prevenției și a educației pentru sănătate”

<1 minut de citit Publicat la 11:27 26 Mar 2019 Modificat la 11:27 26 Mar 2019

Președintele României,  Klaus Iohannis, a susținut marți, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul Forumului Global „Drepturile Omului și o Lume fără Tutun”.

„Interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost o decizie matură și responsabilă, care a propulsat România în rândul țărilor preocupate de protejarea cetățenilor în fața riscurilor produse de fumat. România a devenit chiar un model de bune practici pentru Republica Moldova. Am convingerea că putem avea mai multe exemple de acest fel în România, că putem replica demersul și în alte domenii. Fără îndoială că acest lucru presupune viziune pe termen lung, asumare și implementare, dar și tenacitate, pentru a depăși obstacolele”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

„Politicile de control al tutunului sunt cu atât mai importante pentru protejarea dreptului la ocrotirea sănătății, iar rolul prevenției devine, în acest context, fundamental. Tocmai de aceea, una dintre prioritățile mandatului meu în materie de sănătate este promovarea prevenției și a educației pentru sănătate. Un sistem de sănătate sustenabil are la bază prevenția”, a adăugat președintele.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole