"Țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei.
Este, de aceea, o aspirație legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc", spune Klaus Iohannis la evenimentul „România-NATO, 20 de ani”.
El afirmă că România a primit recunoașterea tuturor aliaților pentru performanțele și profesionalismul militarilor noștri și a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO.
"Acestea au și fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO, având convingerea că experiența și înțelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianța va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică", încheie Iohannis.
Iohannis: Împreună cu aliații NATO vom continua sprijinul politic și multidimensional Kievului
„Împreună cu Aliații din NATO vom continua să oferim sprijin politic și practic multidimensional Kievului. O dimensiune importantă a acestui sprijin va fi instruirea militarilor ucraineni, inclusiv a viitorilor piloți F-16, la Centrul pe care îl găzduim la Fetești”, declară Klaus Iohannis la evenimentul „România-NATO, 20 de ani”.
El afirmă că Ucraina și Republica Moldova vor fi sprijinite pentru aderarea în Uniunea Europeană.
„Ne vom coordona în continuare în cadrul Uniunii Europene pentru a sprijini parcursul european al Kievului și al Chișinăului și vom pleda pentru acordarea de asistență substanțială Ucrainei pe toate palierele. De asemenea, România rămâne un susținător ferm al legăturii transatlantice și al colaborării intensificate dintre NATO și Uniunea Europeană, în spiritul sinergiei eforturilor și al complementarității reciproc benefice”, încheie