Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: "Ne aflăm într-o situație fără precedent" | Rusia amenință și NATO, nu doar Ucraina

Klaus Iohannis: "Ne aflăm într-o situație fără precedent" | Rusia amenință și NATO, nu doar Ucraina

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:52 03 Mar 2022 Modificat la 14:43 03 Mar 2022

"Vreau să transmit aprecierea României pentru efortul susținut al Comisiei Europene în ceea ce privește efortul în vederea menținerea unității la nivel, atât în ceea ce privește impunerea sancțiunilor

Ne aflăm într-o situație fără precedent, generată de agresiune armată, nejustificată, ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei. Amenințarea nu este doar la adresa securităţii Ucrainei, dar și cea transatlantică este puternic amenințată.

Vreau să folosesc această ocazie pentru a lăuda încă o dată curajul poporului ucrainean care luptă pentru libertate și rezistă sub tirurile ucigașe ale unui invadator. 

Vreau să îi mulțumesc președintei Ursula von der Leyen pentru eforturile depuse în vederea organizării unui hub în România pentru transmiterea ajutoarelor umanitare către Ucraina. Vom depune toate efoturile pentru ca acest hub să fie disponibil cât mai rapid posibil", a declarat, joi, şeful statului.

Iohannis: "Noi credem că situația în Ucraina se va degrada în continuare, iar nevoia de ajutor va crește semnificativ"

Președintele României a anunțat modul în care țara noastră se implică să-i sprijine pe locuitorii din Ucraina. Țara noastră o să devină un hub regional de direcționare a resruselor umanitare către Ucraina.

"Acest centru o să fie unul mare. El va permite centralizarea ajutoarelor şi trimiterea lor către Ucraina, dar și spre Republica Moldova. 

Noi credem că situația în Ucraina se va degrada în continuare, iar nevoia de ajutor va crește semnificativ", a continuat şeful statului.

[GAL layout="2"]

Klaus Iohannis spune că dependenţa UE de gazul rusesc trebuie să înceteze

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că dependenţa UE faţă de gazul rusesc trebuie să înceteze.

Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă astfel încât preţurile să nu explodeze, iar economia să nu fie sufocată. Trebuie să avem grijă, în cazul nostru, ca preţurile să nu sufoce economia românească. 

Este clar că dependenţa UE de gazul rusesc trebuie terminată. Este în acest sens nevoie să insistăm mai mult şi mai bine pe surse energetice alternative şi am găsit înţelegere totală în acest sens când am spus că pentru România decizia este clară: trebuie să trecem pe independenţă energetică, prin investiţii în regenerabile şi sectorul nuclear civil", a declarat, joi, preşedintele Iohannis.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole