Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: "România de astăzi beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa"

Klaus Iohannis: "România de astăzi beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:13 06 Aug 2023 Modificat la 14:13 06 Aug 2023

"În urmă cu 106 ani, a început, la Mărășești, cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial, când Armata Română, cu sprijinul aliaților, a reușit să oprească ofensiva Puterilor Centrale, stabilizând frontul pentru întreaga durată a războiului. Această importantă victorie militară a fost obținută însă cu prețul unor mari sacrificii de vieți omenești, în memoria cărora au fost ridicate mausolee și monumente, precum cele de la Mărăști, Oituz și Mateiaș, care glorifică eforturile și jertfa soldaților români din Primul Război Mondial”, a transmis președintele României.

La șase ani de la bătălie, pe 6 august 1923, la inițiativa Societății Femeilor Ortodoxe din România, a început construcția Mausoleului de la Mărășești, ampla lucrare finalizând-se în anul 1938.

"Astăzi, la 100 de ani de la inaugurarea acestui grandios monument, unde sunt înhumate osemintele a peste 5.000 de ofițeri și soldați români, aducem un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru România, sub faldurile Drapelului Tricolor, și au făcut, astfel, posibilă existența și dezvoltarea statului național și unitar român și a României independente, libere și democratice în care trăim în prezent.Păstrând vie memoria eroilor noștri, ne plecăm cu respect în fața acestui grandios edificiu și prețuim devotamentul soldaților noștri pe câmpul de luptă”, a mai comunicat Klais Iohannis.

Președintele a mai vorbit despre NATO și războiul din Ucraina, notează Mediafax.

"România de astăzi, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, este pilon de stabilitate regională și un important furnizor de securitate în Europa de Sud-Est, care beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. Conflictul militar din vecinătatea granițelor noastre ne amintește, o dată în plus, ororile războiului și, totodată, datoria de a consolida capacitatea de apărare și reziliența României. De asemenea, țara noastră este și va rămâne alături de aliați și parteneri în apărarea valorilor pe care le împărtășim", a precizat Klaus Iohannis.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole