Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, reacție în scandalul momentului: ”DNA face o treabă bună, Nu am motive acum să o revoc pe Kovesi”

Klaus Iohannis, reacție în scandalul momentului: ”DNA face o treabă bună, Nu am motive acum să o revoc pe Kovesi”

1 minut de citit Publicat la 20:41 15 Feb 2018 Modificat la 20:41 15 Feb 2018

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, cu privire la scandalul momentului.

”Avem a nu știu câta oara un scandal public, iar lumea așteaptă să îmi exprim opinia. Lucrurile se pot rezuma la câteva cuvinte. Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA. După părerea mea, aceasta este o încercare jalnică și neconvigătoare. Opinia mea o cunoașteți. Conducerea DNA face o treabă foarte bună. Am avut în această după-amiază o întâlnire de care trebie să știți. Am primit aici pe doamna premier Dăncilă și pe Liviu Dragnea. Rostul acestei întâlniri a fost de a defini cadrul colaborării instituționale între mine și noul guvern. Am discutat despre nevoia de colaborare în unele proiecte de importanță națională. O chestiune punctuală a fost discutată, i-am invitat în această toamnă pentru un summit, mai mulți președinți din regiunea noastra. Summitul se numește ”Summitul celor trei mări”, iar aici trebuie colaborarea bună cu guvernul. Am vorbit și despre Justiție. Mi-am exprimat nemulțumirea că există un scandal cu DNA prezentat în spațiul public. Doamna Dăncilă mi-a relatat pe scurt că a avut o discuție cu Tudorel Toader în care i-a spus că îi lasă mână liberă.”, a spus Klaus Iohannis.

 

Întrebat de jurnaliști cu privire la decizia lui Tudorel Toader în ceea ce o privește pe șefa DNA, Iohannis a spus că nu crede că se fac presiuni asupra ministrului Justiției.

”Din discuțiile de azi nu mi s-a făcut că se fac presiuni asupra ministrului Justiției. El este un profesionist renumit și cu siguranță poziția cu care va ieși va fi bine argumentată”, a spus președintele României. 

Preşedintele a mai  afirmat, joi, că nu vede, "momentan", motive de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. (...) M-ar surprinde, aşa, cvasi peste noapte, să apară motive serioase şi fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole