Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis a promulgat legea prin care evazioniştii care achită prejudiciul scapă de închisoare

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care evazioniştii care achită prejudiciul scapă de închisoare

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 13:56 31 Mar 2021 Modificat la 13:56 31 Mar 2021

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Actul normativ stabilește că persoanele acuzate de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro scapă de pedeapsa cu închisoarea dacă plătesc în întregime prejudiciul.

Legea care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii, în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul, este constituțională, au decis, în 17 februarie, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR.

„Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor trei sesizări cu același obiect formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, de Guvernul României și de Avocatul Poporului) și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind modificarea și completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”, a arătat CCR.

Modificările aduse legii arată că „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă. În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare; Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim)”.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole