Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Este vorba despre legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor.
Sunt ani de zile de când se discută despre eliminarea pensiilor speciale şi s-au găsit multe variante prin care anumite categorii să rămână cu aceste pensii aberant de ridicate.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor", anunță, miercuri, Administrația Prezidențială.
Deputaţii şi senatorii votaseră pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind iniţiat de PSD.
Decizia a fost luată cu voturi 357 "pentru" şi niciun vot împotrivă, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.