"La nivel european avem motive de optimism și se fac progrese evidente privind apariția noilor vaccinuri. România, ca parte a acordurilor europene, trebuie să fie pregătită pentru a gestiona corespunzător această campanie și de aceea am convocat la Palatul Cotroceni o nouă întâlnire de lucru pe acest subiect.
Vreau să vă transmit că după elaborarea strategiei de vaccinare anti-COVID-19, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii.
În ședința de astăzi a fost desemnat și un coordonator al campaniei de vaccinare la nivel național, în persoana domnului Valeriu Gheorgiță, medic prima de boli infecțioase la Spitalul Militar Central", a spus Klaus Iohannis, la începutul conferinței de presă.
Președintele a precizat că este optimist pentru că se văd deja efectele măsurilor luate de autorități.
"România va depăși această criză sanitară și sunt optimist pentru că deja începem să vedem efectele măsurile luate. Dar, atenție, pentru a fi siguri de rezultate trebuie să menținem cursul actual, să respectăm regulile și sunt sigur că vom vedea rezultate și mai bune", a adăugat Iohannis.
Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă. Dimpotrivă!
Întrebat dacă în urma tragediei din Piatra Neamț guvernul Ludovic Orban ar trebui să demisioneze așa cum a demisionat Guvernul Victor Ponta dupa tragedia de la 'Colectiv', preşedintele Iohannis a declarat că actualul Executiv nu are motive să își dea demisia.
„Nu. Guvernul Orban nu trebuie sa plece acasa. In primul rand ca este in functie de nici un an de zile si a gestionat aceasta criza imensa. Doi: sistemul de sanatate a fost adus in aceasta stare de guvernele PSD-iste anterioare. Deci nu consider ca Guvernul Orban trebuie sa plece acasa. Dimpotriva, Guvernul Orban si-a asumat guvernarea intr-o perioada cand toti ceilalti au preferat sa stea deoparte si sa comenteze. Tragegia de la Piatra Neamt ne arata inca o data felul in care PSD a tratat sistemul de sanatate a dus aproape la falimentul acestui sistem. Dupa alegeri, cu o noua majoritate, trebuie intregul sistem reformat.