Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis pregăteşte al şaselea referendum de după '89 şi al treilea privind legislaţia. Pașii de urmat pentru președinte

Klaus Iohannis pregăteşte al şaselea referendum de după '89 şi al treilea privind legislaţia. Pașii de urmat pentru președinte

Referendumul pe tema graţierii şi a schimbării codurilor penale anunţat, luni seara, de către preşedintele Klaus Iohannis, va fi a şasea consultare populară de după 1989 şi a treia având ca obiect modificarea legislaţiei. Pentru ca acest demers să se concretizeze, preşedintele Klaus Iohannis va trebui să consulte Parlamentul, care are termen 20 de zile pentru a se pronunţa, scrie news.ro.

În absenţa unei decizii a Legislativului în interiorul acestui termen, preşedintele poate emite decretul privind organizarea referendumului, procedura constituţională considerându-se îndeplinită.

Conform articolului 90 din Constituţie, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Potrivit Legii referendumului, referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:  revizuirea Constituţiei; demiterea Preşedintelui României; probleme de interes naţional.

Articolul 11 al legii prevede că preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional, problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia fiind stabilite de şeful statului prin decret.

 

 

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile