Peste 140 de șefi de stat și de guvern vor participa la Summitul Global privind Acțiunea Climatică, care se va desfășura în Dubai. Administrația Prezidențială a confirmat că Președintele României va susține un discurs de trei minute, în care va evidenția faptul că schimbările climatice se intensifică, de aceea este necesară implementarea unor angajamente privind combaterea acestor modificări.
În discursul său, Klaus Iohannis va sublinia importanța pe care educația privind clima și mediul înconjurător o are în sistemul de învățământ din România. În același timp, va reamnti dorința României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră și va face un apel cu privire la un angajament comun ambițios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetățenilor.
Președintele României va participa, totodată, pe 2 decembrie, la evenimentul privind Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, va discuta cu privire la măsurile de atenuare care pun accent pe tranziția climatică corectă.
"Cu acest prilej, Președintele României va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securității energetice și în procesul global al decarbonizării", potrivit Administrației Prezidențiale.
România se alătură Alianței Solare Internaționale
Pe 3 decembrie Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională.
"În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare", potrivit comunicatului de presă.
Pe 4 decembrie va participa la Forumul Inovației Sustenabile, pentru a extinde dialogul privind limitarea schimbărilor climatice.
"Acțiunea climatică eficientă are nevoie de investiții, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri și implicarea universităților în dezvoltarea unor noi tehnologii și soluții climatice."
"Prezența Președintelui României la COP28 se înscrie în rândul acțiunilor privind clima și sustenabilitatea inițiate și sprijinite constant de-a lungul celor două mandate și transmite un semnal puternic la nivel național și internațional în ceea ce privește angajamentul serios și consecvent al țării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice.
România se va implica activ la nivel politic și tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare și adaptare la schimbările climatice, așa cum a făcut constant în ultimii ani. Prin această abordare, România își propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acțiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale și cetățenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile și prețuri accesibile la energie", se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.