Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis a anunţat regulile campaniei electorale în timpul pandemiei. "Au făcut şi americanii în 1944, în război"

Klaus Iohannis a anunţat regulile campaniei electorale în timpul pandemiei. "Au făcut şi americanii în 1944, în război"

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 20:25 05 Noi 2020 Modificat la 20:25 05 Noi 2020

Preşedintele a insistat că alegerile parlamenare din 6 decembrie trebuie să se desfăşoare în ciuda pandemiei şi a adus drept argumente două situaţii, ambele din SUA.

"Există multe discuţii în spaţiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar – democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză. Ce exemplu mai bun (avem) decât alegerile care au avut loc acum puţine ore în SUA? Acolo să ne uităm – la democraţiile consolidate cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În SUA au avut loc alegeri în condiţiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Şi totuşi alegerile s-au organizat şi au avut prezenţă record. Dacă v-aţi uitat, aţi văzut la televizor – lume multă la alegeri, toţi organizaţi, cu masca. În SUA s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război dar au ţinut să facă alegeri, fiindcă aşa trebuie în democraţie. Aşa fac democraţiile puternice şi naţiunea română e una puternică şi dragii mei, vom trece împreună prin această criză", a spus Klaus Iohannis, la Palatul Victoria.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole