Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, noi măsuri de relaxare: Mall-urile redeschise și liber la evenimentele private

Klaus Iohannis, noi măsuri de relaxare: Mall-urile redeschise și liber la evenimentele private

2 minute de citit Publicat la 14:18 09 Iun 2020 Modificat la 14:18 09 Iun 2020

De asemenea, șeful statului a vorbit despre posibilitatea organizării de evenimente private, cu un număr limitat de participanți.

"Aş începe cu partea pozitivă. Având în vedere că numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificat, dar nci nu a crescut, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele dintre restricţiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la capătul unei şedinţe cu Guvernul în care s-a discutat prelungirea stării de alertă. 

Mall-urile, redeschise de la 15 iunie

"După 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă"

Liber la evenimente private, cu număr limitat de participanți

”Vor fi posibile evenimente private, atenție private și nu publice, cu un număr de maxim 20 de persoane dacă evenimentele sunt realizate în spații închise. De asemenea, se vor putea organiza evenimente private cu un număr maxim de 50 de persoane în spații deschise”

Grădinițe, creșe private și after-school-uri, redeschise

”Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, va fi posibilă, nu obligatori, dar posibilă, redeschiderea afterschool-urilor, grăinițelor și creșelor private, va fi pos redeschiderea sălillor de fitness, dar cu respectarea unor norme foarte stricte”

Starea de alertă se prelungește

"Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărul de îmbolnăviri noi, a faptului că în continuare, în jur de 150 de persoane sunt la tratement intensiv, în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelugirea stării de alertă. Sigur, vor fi mai puține restricții propuse, va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest  instrument numit starea de alertă.

Gândiți-vă  că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate, aprope cu caracter permanent. Distanțarea, purtarea măștii în interior, extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari. Aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare”

Apel către parlamentari

"Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili. Gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament. Dar dacă sprijiniţi Guvernul, putem controla eficient, şi am dovedit asta, răspândirea epidemiei. Guvernul a luat cele mai bune măsuri, subliniez în mod expres. Aţi urmărit probabil un studiu foarte nou al unui institut prestigios din Londra, care ne spune că fără aceste măsuri am fi avut milioane de decese în Europa. Faptul că am impus din timp măsurile ne-a făcut să controlăm răspândirea epidemiei cât de mult s-a putut. Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării la final aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte"

 

"Vreau să subliniez în mod expres: Guvernul a luat cele mai bune măsuri. A luat măsurile care au dus la o răspândire foarte limitată a acestei epidemii. Ați urmărit, probabil, un studiu foarte nou al unui institut prestigios din Londra. Ne spune că, fără aceste măsuri în lume, mai ales în Europa, am fi avut milioane de decese. Faptul că am impus în România, din timp, aceste măsuri ne-a făcut să controlăm răspândirea epidemiei cât de mult s-a putut controla", a conchis Klaus Iohannis.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole