Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, noi critici la adresa Guvernului: ”Chiar dacă la Centenar am început anul universitar cu provizorate, atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Cercetării”

Klaus Iohannis, noi critici la adresa Guvernului: ”Chiar dacă la Centenar am început anul universitar cu provizorate, atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Cercetării”

<1 minut de citit Publicat la 12:01 04 Oct 2018 Modificat la 12:01 04 Oct 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, la Centenar, anul universitar a început cu provizorate atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Cercetării. 

Şeful statului participă la un eveniment organizat de Universitatea Politehnica Bucureşti pentru a marca 200 de ani de la înfiinţare. 

"Acest cadru este cu siguranţă unul propice pentru a discuta despre viitorul educaţiei româneşti. Sunt prezenţi aici mulţi dintre cei care au avut şi, cred eu, vor avea responsabilitatea organizării nu doar a mediului universitar, ci a întregului învăţământ românesc. (...) Şi chiar dacă la Centenar am început anul universitar cu provizorate, atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Cercetării, sunt convins că sunteţi printre cei care vă doriţi stabilitate, coerenţă şi viziune în perioada următoare", le-a transmis Iohannis participanţilor la eveniment. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole