Antena 3 CNN Actualitate Președintele Klaus Iohannis, mesaj emoționant de Ziua Aviației

Președintele Klaus Iohannis, mesaj emoționant de Ziua Aviației

1 minut de citit Publicat la 10:34 20 Iul 2017 Modificat la 10:34 20 Iul 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, mulţumindu-le piloţilor militari şi civili pentru profesionalismul lor şi sacrificiile făcute şi exprimându-şi "admiraţia" faţă de dragostea de zbor şi de "abnegaţia" cu care ei îşi fac meseria.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis

„Astăzi, 20 iulie 2017, de ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, sărbătorim Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene și onorăm contribuția tuturor militarilor și civililor care și-au pus destinele în slujba Aripilor Românești.

De la înființarea, în 1893, a primei aerostații a armatei noastre și până în prezent, la intrarea în dotare a avionului de luptă F-16, Forțele Aeriene au parcurs un drum lung al evoluției, marcat de pasiune, de vocația pionieratului, dar și de sacrificii.

Cele două Războaie Mondiale au reprezentat probe de foc pentru Forțele Aeriene Române, care au îndeplinit sarcina apărării spațiului aerian românesc și a obiectivelor terestre și navale, civile și militare.

În prezent, militarii Forțelor Aeriene participă la misiuni complexe, sub egida NATO, ONU, OSCE și a Uniunii Europene, dovedind profesionalism și patriotism.

Exemplul de devotament și cutezanță al acestor oameni minunați reprezintă un reper pentru noi și generațiile care vor veni.

Tot astăzi îi cinstim pe toți deschizătorii de drumuri care, prin efortul lor creator, au contribuit la dezvoltarea aviației și a științei aeronautice românești și mondiale – personalități remarcabile, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli și Hermann Oberth.

Îi sărbătorim, de asemenea, pe cei din aviația civilă de transport și din cea utilitară, dar și pe împătimiții aviației sportive, care prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea economiei și la promovarea sportului românesc.

Le mulțumesc tuturor aviatorilor militari sau civili, care participă la misiuni de salvare-evacuare şi la alte intervenții de urgență, pentru modul exemplar în care își fac datoria, atunci când țara are nevoie de ei.

Îmi exprim admirația și recunoștința față de dragostea de zbor și abnegația cu care exercitați această profesie de credință, fără să țineți cont de restricțiile și sacrificiile inerente. Vă încurajez să perseverați în a vă pregăti și a vă antrena, pentru a menține cele mai înalte standarde de profesionalism.

Vă asigur de întreaga mea prețuire, vă doresc multă sănătate și vă felicit pentru modul remarcabil în care vă îndepliniți misiunile!

La mulți ani și cer senin!”

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole