Antena 3 CNN Externe Klaus Iohannis, întrevedere cu Angela Merkel. Ce au discutat cei doi oficiali 

Klaus Iohannis, întrevedere cu Angela Merkel. Ce au discutat cei doi oficiali 

1 minut de citit Publicat la 17:11 13 Dec 2018 Modificat la 17:11 13 Dec 2018

Președintele Klaus Iohannis a avut joi o întrevedere cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la Consiliul European de la Bruxelles.

„În cadrul întâlnirii au fost abordate tematici de actualitate ale agendei europene, cu accent pe reflecția privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit și gestionarea migrației la nivel european. Discuțiile au evidențiat specificitatea contextului european actual, marcat de procesul Brexit și perspectiva alegerilor europene, precum și complexitatea dosarelor aflate pe agenda europeană și necesitatea de asigura o gestiune cât mai eficientă a acestora.

Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Angela Merkel au discutat despre Summitul informal privind viitorul Europei de la Sibiu, din 9 mai 2019, care va avea un rol important în conturarea viitoarei Agende strategice a Uniunii, menite să ghideze acțiunea UE pentru perioada 2020-2024, să consolideze unitatea între statele membre și să asigure sprijinul cetățenilor pentru proiectul european. Totodată, ambii lideri au evidențiat necesitatea transmiterii cu această ocazie a unei viziuni clare asupra viitorului Uniunii, pe baza consolidării unității între statele membre.

În ceea ce privește negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020, a fost subliniată importanța obținerii în timp util a unui acord pentru a transmite un mesaj pozitiv cetățenilor europeni cu privire la capacitatea Uniunii de a consolida proiectul european.

Președintele României și Cancelarul german au exprimat dorința comună de a încheia într-o manieră ordonată procesul de retragere a Marii Britanii din UE. Cei doi înalți oficiali au apreciat că Acordul de retragere agreat la nivel politic de către Uniunea Europeană și Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecințelor negative ale Brexit pentru ambele părți și pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetățeni și mediul de afaceri. Totodată, a fost subliniat faptul că ratificarea Acordului de retragere va permite construirea unui viitor parteneriat ambițios între UE și Marea Britanie.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat angajamentul și implicarea României, ca viitoare Președinție a Consiliului UE, în avansarea agendei europene în perioada următoare, precum și necesitatea de a avea o cooperare foarte strânsă cu toți partenerii europeni, în acest sens.

La rândul său, Cancelarul Angela Merkel a asigurat de deplina susținere pe care Germania o va oferi României pe perioada exercitării Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, în contextul bunei cooperări între România și Germania în domeniul afacerilor europene”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole