Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: "Independența și suveranitatea națională nu pot fi separate de libertate și democrație"

Klaus Iohannis: "Independența și suveranitatea națională nu pot fi separate de libertate și democrație"

Independența și suveranitatea națională nu pot fi separate de libertate și democrație, afirmă Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României.

de Georgiana Adam    |   

"Sărbătorim astăzi un moment cardinal, proclamarea Independenței Naționale a României, „națiune de sine stătătoare”, așa cum o definea cu mândrie acum 147 de ani Mihail Kogălniceanu în fața membrilor Parlamentului. Obținerea independenței României a fost o consecință a procesului istoric declanșat prin Unirea Principatelor din 1859, o etapă crucială în evoluția poporului român și a desăvârșirii unității naționale prin Marea Unire din 1918. Atingerea acestui ideal a fost posibilă pentru că societatea românească a înțeles că doar în libertate deplină este posibil progresul spiritual și material al unei națiuni. Astăzi aducem un solemn omagiu înaintașilor noștri care au luminat parcursul națiunii române în cele mai complicate vremuri și cinstim memoria ostașilor români care s-au jertfit pentru îndeplinirea acestui vis al independenței. Cronica faptelor petrecute pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița, Rahova sau Smârdan stă mărturie a curajului și a eroismului lor", afirmă eful statului.

El arată că, „în contextul geopolitic actual, marcat dramatic de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin recrudescența politicilor dreptului forței în detrimentul ordinii internaționale bazate pe reguli și norme de drept, lecțiile trecutului capătă valențe mult mai profunde”.

"Istoria Europei, căreia țara noastră i s-a alăturat după 1848 la procesele sale politice și economice majore, ne arată că exercitarea în mod democratic a suveranității, în concordanță cu valorile și drepturile fundamentale ale omului, constituie baza dezvoltării popoarelor. Independența națiunilor este cheia de boltă a dialogului pașnic dintre țări și civilizații. Evenimentele care au loc în prezent evidențiază relevanța menținerii suveranității statale, valoare fundamentală a oricărei națiuni, care trebuie în permanență întărită politic și economic, apărată cu responsabilitate și seriozitate. Independența și suveranitatea națională nu pot fi separate de libertate și democrație, care au nevoie să fie reafirmate zi de zi, prin acțiunile și opțiunile noastre. Fiecare generație contribuie la păstrarea lor, deoarece doar prin eforturile constante ale fiecăruia dintre noi putem fi siguri că drepturile și libertățile fundamentale și statul de drept rămân piloni pe care se dezvoltă armonios societatea noastră", adaugă Klaus Iohannis.

Președintele menționează că "de la obținerea independenței și până acum, statul român a făcut progrese semnificative".

"România este membru respectat al NATO și al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanții de securitate la cel mai înalt nivel, dar și o platformă solidă de colaborare cu parteneri internaționali care împărtășesc aceleași valori, în vederea dezvoltării, precum și a consolidării stabilității și a rezilienței împotriva provocărilor contemporane. În timp ce rememorăm istoria, este esențial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generațiile tinere și la ceea ce putem face în prezent pentru a asigura un viitor plin de prosperitate și bunăstare. Am convingerea că împreună, cu multă putere și curaj, ghidați de atașamentul profund față de valorile democratice, vom depăși toate provocările și vom asigura trăinicia realizărilor decisive din istoria noastră", încheie Iohannis.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile