Antena 3 CNN Actualitate Iohannis, după incendiul de la Spitalul din Constanța: "Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală. Sunt îngrozit, e o nouă dramă teribilă"

Iohannis, după incendiul de la Spitalul din Constanța: "Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală. Sunt îngrozit, e o nouă dramă teribilă"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 13:52 01 Oct 2021 Modificat la 13:58 01 Oct 2021

Şeful statului precizează că le-a cerut premierului Florin Cîţu și ministrului Sănătății, Cseke Attila, să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară.

Totodată, președintele transmite condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase.

Iohannis: "Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța"

"Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. 

Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat și pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19.

Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase. 

Le doresc însănătoșire grabnică tuturor pacienților și personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. 

Klaus Iohannis: "Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii"

Este de neimaginat prin ce suferință au trecut toți acești oameni veniți la spital cu speranța că se vor vindeca.

Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. 

Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor.

Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară. 

Iohannis: "Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitale"

În acest moment, prioritatea zero este să fie identificate rapid soluții pentru a-i putea transfera și trata pe toți pacienții evacuați din spitalul de la Constanța. 

Totodată, este imperativ ca, în toate secțiile cu pacienți COVID-19 și mai ales în cele de terapie intensivă, să fie acordată o atenție sporită în primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiții de supraîncărcare.

În același timp, pe termen mediu și lung, trebuie găsite urgent spații noi pentru a crea secții de terapie intensivă care să ofere condiții optime de siguranță cât mai curând posibil. 

Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă și tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. 

Aceste importante fonduri europene pe care am reușit să le obținem pentru România constituie una dintre soluțiile cele mai importante pentru a asigura condiții de siguranță pentru medici și pacienți", a transmis, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.

Primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, unde nouă oameni au murit în urma incendiului

Au apărut primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, care a ars azi, iar nouă oameni au murit în urma deflagraţiei.

Nouă oameni au murit vineri în incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

Flăcările au izbucnit în secția ATI și ulterior tot spitalul a fost evacuat.

Bolnavi cu tuburi de oxigen scoşi în stradă şi oameni resuscitaţi în curte, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa

Mai mulţi pacienţi au fost scoşi cu tuburile de oxigen pe faţă în stradă, pentru a scăpa din incendiul care a cuprins, vineri, Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa.

Un bolnav chiar a fost resuscitat în curtea spitalului, iar alţii au fost transferaţi în maşinile pompierilor sau transferaţi la alte spitale.

Potrivit surselor, nouă persoane au murit, s-a activat planul roşu de intervenţie.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Nouă oameni au murit

A fost incendiu, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa, iar pompierii au intervenit de urgenţă.

A fost activat Planul Roşu de intervenţie, dar și Planul Alb de intervenţie specific unităţilor sanitare.

Focul a avut loc la secția de Terapie Intensivă, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole