”O să vă spun o părere personală, este clar că această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate a bugetului, nu numai pentru 2020, ci și pentru 2021 și 2022. Pentru 2020 înseamnă un plus de 10 miliarde de lei la buget plus 30 de miliarde de lei în 2021, bani care nu există, bani care trebuie împrumutați!”, a declarat ministrul Finanțelor.
Pe de altă parte, în urmă cu două luni, președintele vorbea despre respectarea legii care prevede majorarea pensiilor.
”Legile în România, sunt obligatorii, nu sunt facultative. Și în acest sens nu pot să vă spun decât că eu voi insista ca noul Guvern să respecte ad litteram toată legislația care este în vigoare. Guvernul Orban dorește să respecte legislația, inclusiv în partea în care prevede măriri la pensii și la salarii. Nu este nimeni fericit cu această mărire de deficit, dar ea în niciun caz nu se datorează noului guvern”, spunea președintele.