Antena 3 CNN Actualitate "Dacă se confirmă că drona aparține Rusiei, situația este inadmisibilă. România este foarte bine apărată!" | Președintele Iohannis, primele declarații după confirmarea oficială a găsirii resturilor unei drone pe teritoriul românesc

"Dacă se confirmă că drona aparține Rusiei, situația este inadmisibilă. România este foarte bine apărată!" | Președintele Iohannis, primele declarații după confirmarea oficială a găsirii resturilor unei drone pe teritoriul românesc

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:17 06 Sep 2023 Modificat la 17:24 06 Sep 2023

Prima informație în acest sens a venit, luni, de la purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko.

Pe parcursul ultimelor două zile, autoritățile române au dezmințit insistent știrea furnizată de oficialul ucrainean.

Declarațiile președintelui Iohannis, în continuare.

  • Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire
  • Am solicitat o investigație urgentă și profesionistă asupra provenienței acestor componente, precum și asupra momentului și circumstanțelor în care au ajuns aceste componente pe teritoriul României
  • Dacă se confirmă că resturile aparțin unei drone a Rusiei, situația ar fi complet inadmisibilă și constituie o violare gravă a suveraniții și integrității teritorialității României, stat aliat NATO
  • Atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene, care constituie crime de război, au loc la o distanță foarte mică de teritoriul țării noastre
  • Suntem în alertă și în contact cu aliații NATO
  • O repet: în cadrul NATO suntem foarte bine apărați
  • România beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa

Citește și: Bogdan Chirieac: "Nu știu cum a putut spune Ucraina cu atâta siguranță că a căzut o dronă rusă în România. Mă gândesc că n-au pus-o ei acolo!

După scurta declarație, președintele Iohannis a revenit în discursul său la tematica Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M), eveniment care se desfășoară, miercuri, la Palatul Cotroceni.

La summit participă reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă  - Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de țara gazdă, România.

Participă, de asemenea, partenerii strategici ai I3M - Statele Unite, Comisia Europeană și Germania, precum și invitații speciali Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franța, Turcia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat evenimentului prin video-conferință.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole