Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, discurs virulent la adresa USR-PLUS: ”S-a dat mare partid reformist”

Klaus Iohannis, discurs virulent la adresa USR-PLUS: ”S-a dat mare partid reformist”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 13:56 07 Oct 2021 Modificat la 14:04 07 Oct 2021

„Orgoliile politicianiste” au generat demiterea Guvernului Cîțu, iar USR-PLUS ”s-a dat mare partid reformist”, consideră Klaus Iohannis.

„Guvernul a fost dărâmat de unii politicieni care au vrut pur și simplu să arate că au voturi suficiente ca să dărâme Guvernul. Nu au nicio gândire pentru ce urmează după. Evaluarea mea este că acest guvern a căzut victimă unor orgolii politicianiste care nu au în spate nicio gândire pentru România sau pentru români.

Aici suntem acum. Cum s-a ajuns aici, USR, care s-a dat mare partid reformist a abandonat guvernarea la un moment dat, din motive de ei știute. Pentru USR nu a fost suficient. S-au aliat cu PSD și cu AUR și au dărâmat guvernul. Acum trebuie să găsim o ieșire din această criză în care am intrat pentru că Guvernul a căzut victimă acestor orgolii.”, a spus Klaus Iohannis.

Criticile aduse de PSD și USR privind modul de alocare a banilor către primării este „expresia unei frustrări pentru că nu ei sunt acolo, la cheia banilor”, spune președintele Klaus Iohannis.

„Este mai nou un hobby al unora de a mă acuza, de a acuza guvernul de tot felul de lucruri. Sunt tactici de poziționare în vederea consultărilor și a formării unui nou guvern. Eu sunt convins că Guvernul și premierul Cîțu fac toate lucrurile exact așa cum e legal și corect. Nu am niciun fel de emoții în această chestiune. Pe de altă parte, este clar că acum, în pragul iernii, anumite autorități au nevoie de sprijinul Guvernului și sunt convins că au fost făcute alocările respective. Că unii și alții nu sunt mulțumiți, probabil că este expresia unei frustrări pentru că nu ei sunt acolo, la cheia banilor, dar am discutat de mult niște chestiuni cu Florin Cîțu și am primit asigurări că aceste alocări vor fi făcute strict în corelare cu nevoile comunității autorității locale respective”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că luni, la prânz, vor începe consultările cu partidele parlamentare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole