UPDATE Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită marţi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.
„România este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova, în mod direct, concret pentru transformarea democratică a țării și pentru atingerea nivelului de prosperitate și securitate și pentru parcursul său european”, a declarat Klaus Iohannis.
Şeful statului a arătat că România este dispusă să ofere ”asistenţă dedicată consolidării instituţiilor din Republica Moldova”.
În acest sens, a punctat el, va fi creat un grup de experţi.
Iohannis a mai subliniat că România va susţine, la nivel european, ”deblocarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova”.
„Totodată, i-am informat despre disponibilitatea României de a acorda pe baza solicitărilor concrete ale guvernului de la Chișinău, asistență dedicată consolidării instituțiilor din Republica Moldova, de aceea, la inițiativa mea, administritația prezidențială a transmis deja Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experți din ministerele relevante, care împreună cu expertiții desemnați de guvernul Republicii Moldova să identifice de urgență domeniile în care este nevoie de astfel de asistență și pe baza acestui demers să fie demarate proiecte concrete.
Doamna premier Sandu a răspuns pozitiv acestei propuneri”, a adăugat șeful statului.
--------------------------------------
Şefa Guvernului de la Chişinău va avea convorbiri cu preşedintele Iohannis. Ulterior, cei doi oficiali vor susţine o declaraţie comună de presă.
Maia Sandu a venit la Palatul Cotroceni alături de vicepremierul moldovean Andrei Năstase.
După primirea de la Cotroceni, premierul moldovean se va întâlni cu omologul său român, Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, unde sunt programate, de asemenea, declaraţii comune de presă.
Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, se află marţi într-o vizită oficială la Bucureşti, aceasta fiind prima vizită externă pe care prim-ministrul de la Chişinău o efectuează după preluarea mandatului.